Nu în fiecare zi auzim cum un premier își cere scuze
Premierul Ion Chicu, invitat la Zilele Diasporei, desfășurate de curînd, a avut un discurs plin de regrete față de situația în care s-au pomenit mii de moldoveni din afara țării, care nu au reușit să revină acasă din cauza pandemiei Covid-19. Ion Chicu a spus așa, cităm: „mi-am dorit foarte mult ca și în acest an să discutăm pe viu, dar realitățile pandemice ne obligă să fim la distanță, așa cum dumneavoastră, cei plecați din țară, vorbiți deja de mulți ani cu apropiații dumneavoastră.”
Totodată, premierul și-a exprimat regretul și și-a cerut iertare de la diaspora moldovenească, empatizând cu ei pentru lipsa condițiilor decente de trai, de evoluție și dezvoltare în Republica Moldova, dar și pentru că unica soluție prin care moldovenii din afara țării mențin legăturile de familie, de rudenie, de prietenie este doar prin mediul online.
„ În calitate de prim-ministru, vreau și trebuie să încep acest discurs prin a vă cere scuze și iertare pentru faptul că sunteți departe de casă, pentru că a trebuit să vă despărțiți de cei dragi, pentru că țara, noi, nu v-am creat condiții pentru a activa acasă, în țara voastră, pentru că sunteți printre străini, pentru lacrimile copiilor și părinților voștri și pentru faptul că, de multe ori doar această comunicare online cu care noi, ăștia de acasă nu ne putem deprinde, dar care anume această comunicare vă rămâne unica posibilitate să vă întrețineți cu apropiații voștri”, a precizat premierul.
„Vreau să-mi exprim regretul și îmi cer scuze pentru faptul că și în această perioadă pandemică cel mai mult ați fost afectați anume dumneavoastră. Atunci când ați dorit de urgență să veniți acasă n-a fost posibil, atunci când ați avut nevoie de servicii consulare sau alt suport din partea statului a trebuit să vă confruntați cu probleme. Mulți dintre dumneavoastră ați rămas blocați pe la hotarele străine, prin aeroporturi și foarte mult timp ați fost într-o incertitudine dacă mai puteți reveni sau nu. Vreau să-mi cer scuze pentru aceste incomodități și probleme pe care dumneavoastră le-ați întâmpinat în această perioadă”, a conchis Ion Chicu.





