COVID-19 este o boală serioasă!
COVID-19 este o boală serioasă care nu trebuie să fie transformată în psihoză, dar nici să fie luată în glumă. Este opinia decanului Facultății de Medicină din Sibiu Radu Fleacă.
Profesorul a dezvăluit faptul că, în timp ce a fost infectat, a suferit atît din punct de vedere psihic, cît și fizic. De aceea le transmite românilor că boala COVID-19 este una serioasă, care nu trebuie luată în glumă.
Profesorul este de convins de faptul că nu trebuie să avem nicio psihoză, dar nu este o glumă. Este o boală serioasă, care poate şi creează probleme dificile şi nu mă refer aici din punct de vedere al sistemului economic și la încărcarea sistemului sanitar, ci vorbesc din punct de vedere al pacientului care a trecut prin aşa ceva şi care îşi lasă amprenta asupra capacităţii fizice şi psihice pentru o perioadă mult mai lungă decît o gripă. Încă nu se ştie cum este evoluţia acestui virus şi a pacienţilor şi a imunităţii, sînt o grămadă de necunoscute.
Profesorul Radu Fleacă a dezvăluit faptul că el s-a infectat deși s-a protejat foarte mult. „Noi cred că ne protejăm cel mai mult. Eu personal am purtata tot timpul mască şi afară, nu am fost în spaţii aglomerate, dar nu ştiu de unde am luat boala. Măcar mă bucur că nu am transmis decît soţiei mele, din păcate, dar nu am reuşit să infectez pe altcineva”, a precizat Radu Fleacă, decanul Facultății de Medicină din Sibiu.
Decanul Facultății de Medicină s-a infectat cu COVID-19 în urmă cu două luni. A fost internat la spitalul din Sibiu și s-a vindecat.
