Sistemul Depozit: întrebări în așteptarea răspunsurilor
În Republica Moldova se vorbește tot mai deslușit despre Sistemul Depozit (DRS – deposit refund system, în engleză) pentru ambalaje. Un proiect de lege în acest sens, care ar trebui să facă mai multă claritate, a trecut de prima lectură în legislativ, actualmente, fiind în derulare procesul de consultări cu subiecții vizați, în special cu producătorii locali.
Sistemul Depozit este o modalitate prin care părțile angrenate în lanțul producător-consumator-reciclator organizează un sistem de returnare voluntară a ambalajelor, de unică folosință sau reutilizabile, prin folosirea unui stimulent financiar. Cam aceasta ar fi cea mai succintă definiție a acestui mecanism, însă lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Sistemul urmează să fie implementat sub autoritatea Ministerului Mediului, cei care sunt, de fapt, și autorii proiectului de lege și care, așa cum au declarat în cadrul dezbaterilor organizate acum câteva zile, au ales ca model sistemul implementat de Lituania.
E de menționat că Lituania este printre cele 16 state membre ale Uniunii Europene care au acceptat Sistemul Depozit, fiind una dintre cele mai avansate ca grad de implementare și ca eficiență a unui asemenea efort. Există țări însă, inclusiv Franța, care nu s-au grăbit să facă acest pas, dând prioritate altor mecanisme care ajută la soluționarea problemelor legate de ambalaje, de deșeuri în general.
În Lituania, sistemul de garanţie a fost introdus începând cu anul 2016, sub autoritatea Ministerului Mediului. În acelaşi an, sistemul reprimea deja 74% din ambalaje. Astfel sunt colectate recipientele de plastic, metal şi sticlă, de la 0,1 litri la 3 litri. Tipurile de produse vizate sunt berea, cidrul şi alte băuturi fermentate, băuturi alcoolice şi nealcoolice mixte, toate tipurile de apă, suc şi nectar, adică băuturile vândute în recipiente de sticlă, plastic (PET) şi metal. Taxa este de 0,10 euro pe unitate de ambalaj.
Așadar, Chișinăul încearcă să potrivească un model deja funcțional la realitățile sale, operând însă cu elemente care ar urma să ne scoată în fața clasei pentru a fi lăudați. Da, ne dorim cu toții aprecieri din oartea comunității europene, dar nu ni le vrem cu orice preț.
Înainte de toate, autorii proiectului insistă ca legea să stabilească drept termen de intrare în vigoare anul 2027 sau chiar 2026. În al doilea rând, se dorește dezvoltarea unei viteze de implementare extrem de sporită, iar asta ar însemna că avem resursele necesare și că se mizează pe implicarea rapidă a mediului de afaceri. Costurile cu care operează Ministerul Mediului ar părea liniștitoare. Drept exemplu sunt date Slovacia, cu 82 de milioane de dolari cerșiți de implementarea sistemului, Letonia – cu 12 milioane, și Lituania – cu doar 5 milioane.
Privită însă din perspectiva mediului de afaceri noua lege a deșeurilor nu pare deloc prietenoasă cu producătorii, supunându-i unor sarcini greu de suportat.
Cea mai mare parte a reprezentanților mediului de afaceri operează cu cifre mult diferite. Potrivit unor calcule, implementarea necesită puțin peste 100 milioane de euro, ceea ce ar însemna redirecționarea unor surse care ar putea fi folosite la dezvoltarea lor. Anume costurile mari îi obligă să formuleze una din condițiile de bază înaintate atât legiuitorilor, cât și autorilor proiectului de lege. Este vorba de aplicarea unui sistem de paritate, ceea ce ar însemna la un leu investit de subiecții economici să se ofere un leu fie din fonduri de preaderare, fie din alte fonduri. În al doilea rând, odată ce se operează cu modele, s-ar cuveni să se țină cont de faptul că țările europene se bucură de un tratament mai îngăduitor: Regulamentul UE2019/1020, care descrie principiile de reglementare a sistemului Depozit la nivelul statelor UE, urmează să intre în vigoare abia la 01.01.2029. În ciuda unui acut deficit de resurse, Moldova își propune drept termen începutul anului 2025. Un alt demers al comunității oamenilor de afaceri ține de pilotarea proiectului pe o singură categorie de ambalaje. În felul acesta, s-ar putea scoate în evidență părțile slabe ale proiectului, garantându-se evitarea unor pierderi la scară republicană.
Practicile parlamentare arată că legea ar putea fi adoptată în cel mai scurt timp. Desigur că viteza cu care se lucrează nu ar fi o problemă, dacă în această cursă s-ar ține cont de absolut toate aspectele care vor fi scoase în evidență. Deocamdată, se constată lipsa unor avize, dar și argumentarea necesară atunci când se încearcă stabilitatea suprafeței impuse instalării taromatelor, aplicării noilor etichete, definirii cu exactitate a noțiunii de deșeu, de ambalaj și altele.
O altă îngrijorare vizează administrarea sistemului și cine va fi, până la urmă, beneficiarul final al acestui proiect? Pentru că e totuși un proiect care păstrează toate caracteristicile unei afaceri. Una privată ar putea fi și chiar o afacere cu riscul de a institui monopol.
