Seceta este cel mai tare argument în favoarea găsirii soluțiilor pentru a o preveni
Ploile care au umezit ultimele zile ale lunii mai nu au avut capacitatea de a amortiza efectele crizei de precipitații care s-a întins pe întreaga durată a iernii și pe aproape toate lunile primăverii. E de constatat că seceta a avut puterea de a compromite o bună parte din culturile agricole, în special cerealele, dar nu și puterea de a ne mobiliza în vederea pornirii a cel puțin unui amplu proces de implicare în extinderea suprafețelor irigate. Cînd spunem implicare, nu avem în vedere doar instituțiile statului abilitate cu funcția de a decide, dar și producătorul agricol.
Cu ceva timp în urmă, într-o ședință de guvern, se anunța startul unei campanii de evaluare a consecințelor secetei. Spuneam atunci că nu este vorba doar despre secetă, ci și despre înghețurile care au afectat lanurile de grîu imediat ce semănăturile au reluat procesul de vegetație.
Oricum, comisiile create în raioane urmau să citească bine terenurile, să analizeze informațiile acumulate, să raporteze « la Chișinău » și chiar să vină cu soluții. De cele mai multe ori, soluțiile au expresie financiară sau un alt gen de suport prin care s-ar încerca amortizarea pierderilor.
Într-o abordare recentă a acestui subiect, conducerea Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a constatat că seceta a afectat culturile de toamnă în proporție de aproximativ 60 la sută din totalul semănăturilor.
La momentul constatării, rămîneau nerecepționate rapoartele din șapte raioane, cauza fiind, ca să vezi, ploile.
Responsabilii din domeniu s-au simțit obligați să spună înainte de toate că, deși seceta a lăsat pete galbene pe întreg teritoriul țării, fenomenul nu pune în pericol securitatea alimentară a țării. O recoltă mai mică așteptată în acest an ar putea acoperi necesarul, fiind vorba despre 3540 mii tone de grîu, din care am pune deoparte, pentru semănatul din toamnă, circa 90 mii tone. Anual, Moldova recoltează în medie un million de tone de grîu, anul curent cantitatea urmînd să se înjumătățească.
Deși ceea ce ne preocupă în deosebi acum este replica dată secetei la nivel de administrație centrală, seceta nu este un fenomen care ar afecta Moldova în mod separat. Situația este mult mai gravă, așa cum precipitațiile au ocolit cu desăvîrșire Europa de Est, constatîndu-se că această regiune se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimul secol. Așa se întîmplă în România și Bulgaria, însă pentru Cehia intensitatea fenomenului este cea mai mare din ultimii cinci sute de ani. Martin Pycha, preşedintele Asociaţiei Agricole din Cehia, spunea, raportînd starea agriculturii cu criza pandemică, că ”poţi să începi să îţi produci singur echipamente medicale, dar nimeni nu poate produce instantaneu alimente dacă este o urgenţă”. Pycha sugerează o abordare colectivă a acestei probleme, dar și o implicare colectivă pentru găsirea soluțiilor.
Și România a avut o reacție destul de categorică privind pericolul care s-a abătut asupra rezervelor sale de grîu. Fiind cel de al doilea exportator de grîu din Europa, România a fost pe punctul de a opri exporturile, ceea ce a ”convins” autoritățile de la București să renunțe la această idee a fost reacția imediată a partenerilor comunitari.
În Polonia, ţară cu peste două milioane de fermieri, recolta de cereale ar urma să scadă cu peste 8 la sută în acest an, potrivit Institutului pentru Agricultură şi Alimentaţie de la Varşovia. Această situaţie a determinat autorităţile poloneze să ceară ca o parte mai mare din bugetul UE pentru 2021-2027 să fie alocată fermierilor.
Așa cum bine se vede, Polonia este un exemplu în soluționarea problemelor generate de secetă prin a se apela la suportul comunitar. Anume asta este marea diferență între mijloacele de care vor face uz țările membre ale UE și cele pe care le are la dispoziție Republica Moldova. Trebuie să recunoaștem că posibilitățile noastre sînt mult mai limitate, iar resursele sînt de cele mai multe ori de natură internă.
În principiu, seceta este un fenomen care nu respesctă cu strictețe hotarele unui stat aparte. În ultimele două decenii, fenomenul a cuprins o bună parte a Europei, motiv din care s-a căutat și se caută o abordare valabilă pentru întreg acest spațiu.
Amintim aici de un proiect mai vechi care a angajat specialiști din zece țări europene, printre care România, Polonia, Bulgaria, Republica Moldova, și care a avut drept rezultat final elaborarea unui Ghid pentru pregătirea Planurilor de Management al Secetei. Principiul care a stat la baza pregătirii Ghidului respectiv a decurs dintr-o realitate cît se poate de simplă: seceta operează, practic, cu aceleași ”instrumente” oriunde s-ar manifesta, deci aproximativ aceleași trebuie să fie și mijloacele de luptă.
” Politica de secetă se bazează pe o abordare proactivă cu accent pe managementul riscurilor de secetă, se constată în preambulul documentului. Acest principiu este asociat cu dezvoltarea în prealabil a unui plan pregătitor de acțiuni care vor avea ca scop prevenirea sau reducerea la minimum a impactului secetei. Un alt principiu – un Plan de Management al Secetei este un instrument administrativ avînd ca scop punerea în aplicare a măsurilor preventive și de atenuare, cît și scopul de a realiza o reducere/eliminare a impactului secetei asupra societății, mediului și economiei.”
În totalitate, Ghidul identifică opt principii care trebuie să marcheze programele naționale de combatere a secetei, principii valabile în cazul tuturor statelor din Estul Europei și care trebuie să aibă ca și continuare planuri reale de implicare cu efect garantat.
O tristă statistică a anilor secetoși arată că în ultimele două decenii, în Moldova, secetele s-au semnalat mai frecvent, şi ele devin tot mai intensive. În perioada anilor 1990 – 2011, pe teritoriul republicii s-au înregistrat 10 ani (1990, 1992, 1994, 1996, 1999, 2000, 2001, 2003, 2007, 2011) cu secete de diferită intensitate, care au dus la scăderea recoltei culturilor agricole.
În anii 1990, 1992, 2003, secetele s-au prelungit pe parcursul întregii perioade de vegetaţie (lunile IV – IX), în ceilalţi ani, secetele s-au semnalat vara.
Seceta catastrofală din anul 1994 de pe teritoriul Republicii Moldova s-a manifestat pe parcursul întregii perioade calde. În anotimpul de primăvară, 87 la sută din teritoriul republicii a fost afectat de secetă cu un grad de intensitate puternică şi foarte puternică.
Seceta din anul 2007 a început, practic, din toamna anului 2006. Astfel, în perioada 01.09.2006 – 06.08.2007 precipitaţiile căzute pe teritoriul republicii au constituit, în fond, 50 – 70 la sută din norma climatică. Situaţia s-a agravat la maximum în perioada mai – iulie 2007, cînd cantitatea de precipitaţii a alcătuit doar 30% din normă.
În anul 2011, cantitatea medie de precipitații pe teritoriul republicii a constituit 400 mm, ceea ce plasează acest an pe locul șase în şirul celor mai uscați ani din ultimii 60 de ani (aa. 1951, 1953, 1986, 1990, 1994).
Ceea ce este limpede e că anul 2020 va continua șirul anilor secetoși, fiind un argument în plus în favoarea efortului de a aduce picătura de apă cît mai aproape de firul de grîu.
Constantin OLTEANU





