Unde-i dragoste, nu e rațiune
Raluca, 18 ani
Salut, dragă „Samariteancă”. Citesc această pagină de ani de zile, dar nu m-am gîndit vreodată că am să ajung să scriu şi eu aici. Însă aşa îţi este dat de la viaţă să treci prin situaţii care mai de care mai delicate.
Exact aşa s-a întîmplat şi cu mine, cînd într-o zi frumoasă de primăvară am mers cu o prietenă într-un sat vecin, unde locuia o rudă de-a ei. Ne-au însoțit V. şi L. Şi iată că la discotecă s-a produs magia.
În acea seară am făcut cunoştinţă cu un băiat care mi-a plăcut din primul moment şi pe care nu pot să-l uit nici astăzi. Nu pot să uit melodiile sub care am dansat în doi, chipul său, ochii săi.
Mergeam cît de des puteam în această localitate pentru a-l revedea, dar fără nici un rezultat. A trecut mai mult de jumătate de an de atunci dar nu-l pot uita, nu ştiu de ce se întîmplă toate astea, doar m-am întîlnit cu mulţi băieţi pe care îi uitam în doar cîteva săptămîni, dar acesta pare a fi un caz deosebit. Sper ca pasiunea ce am făcut-o pentru el să treacă cît mai repede, căci nu mai pot suporta.
Mă gîndesc ore în şir, oare m-am îndrăgostit cu adevărat? Oare să fie aceasta dragoste adevărată? Îl iubesc, dar cred că el a uitat demult de mine. Acum nici nu ştiu ce să mai cred. Vă rog să-mi spuneţi părerea voastră, căci cînd te gîndeşti la sentimente, uiţi de raţiune.
