Guvernul Chicu, între asumare și moțiune de cenzură. Ce spune Igor Dodon

„Dacă Alianța Haosului PAS, PPDA și partidele oligarhilor Plahotniuc și Sor, nu vor depune moțiune ce cenzură, Guvernul poate trece imediat la implementarea acestui pachet social pentru ajutarea cetățenilor. Dacă se va depune moțiune de cenzură, noi vom veni cu noi și noi soluții pentru ca banii să ajungă oricum la oameni” – aceasta este reacția șefului statului, după ce premierul Ion Chicu a reușit, din a patra încercare, să-și prezinte proiectul de asumare de răspundere în plenul Parlamentului.

„Salut faptul că în Parlament a fost în sfârșit asigurat cvorumul necesar pentru ca Guvernul să mai facă încă un pas important în acțiunea sa de a ajuta financiar cetățenii, de a majora salariile medicilor, a da un ajutor financiar pensionarilor, agricultorilor și altor categorii.

Așa cum am promis, banii vor ajunge la oameni oricât de tare s-ar împotrivi Maia Sandu, Plahotniuc, Sor, Candu, Năstase și toată această Alianță a Haosului pe care ei au creat-o. Pentru modul în care au încercat să blocheze inclusiv astăzi ca banii să ajungă la cetățeni, să le fie rușine! În rest sunt sigur că oamenii o să-i judece la vot”, a scrie Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Lasă un răspuns