Nu forțez nici un fel de sinonimie între ce-am făcut noi și fapta eroică

Am  făcut un demers către administrația Casei Presei în vederea  scutirii sau cel puțin a reducerii  plăților pentru chirie  pentru perioada  stării excepționale. ”Săptămîna” nu e singura ediție periodică care a venit cu un asemenea demers.

Atunci cînd multă, foarte multă lume a decis să rămînă  acasă, noi, presa, am mers la serviciu ca să facem ziarul. Nu forțez  nici un fel  de sinonimie între ce-am făcut noi și fapta eroică. Recunoaștem că nu nouă ne aparține ținerea situației cît de cît în  zona  controlului. Mai mult decît atît, ne-am limitat la o mască trasă pe față,  niște mănuși, care confereau situației un caracter mai grav, și  deschiderea ușilor cu cotul – lucruri simple prin care  am contribuit la ocrotirea propriei stări de sănătate și, concomitent, la ținerea cifrelor sub linia  incredibilului.  Concomitent, cum am spus, am făcut ziarul. Plin cu de toate și cu foarte multă infromație legată de  coronavirus. De la definiția acestuia pînă la ultimele decizii luate la vîrf sau, mai des, în cadrul Comisiei pentru Situații Excepționale. Tradiționala pagină ”Sănătate” am dedicat-o acestui subiect. Am publicat zeci de poze de grup cu medici din majoritatea spitalelor, pentru a face lumea să înțeleagă că viața noastră e în mîinile lor. I-am  aplaudat pe cei  neînfricați și i-am plîns pe cei care  nu au putut rămnîne aici.

Nu am stat acasă și pentru că ziarul are specificul său și că între cei care scriu și cei care citesc – tot mai puțini și mai puțini – există o relație  bazată pe reciprocitate. Ei s-au abonat pentru că, de multe ori, gîndesc ca noi și  au încrederea că  noi ne vom respecta angajamentele și le vom trimite ziarul în cutia poștală. În momentul în care începem cu ”Vedeți, nu a lucrat poșta”, ”Ştiți,  nu am riscat să ne îmbolnăvim”, „O să ne străduim să…” nu prea are cine te crede. Și atunci dispare orice gen de relație. Și atunci, de ce să mai faci ziarul. E și acesta unul dintre motivele din care am venit la lucru.

Dar mai dureros e că nu a luat nimeni în seamă specificul timpului. Ni s-au pus pe masă facturi, iar facturile  certifică  plata pentru chirie. Bani pe care nu-i prea are presa acum. Poate cumva, domnilor decidenți, doamnă conducere a Țării,  tăieți un pic din cifre și arătați, inclusiv prin asta, o cît de mică preocupare pentru presă. Nu e mult. E puțin. Dar e mult.

Constantin OLTEANU