La Bardar, brutăria Bardar coace pîine. Și nu doar pentru Bardar
Uniunea Europeană susține dezvoltarea afacerilor mici și mijlocii și crearea locurilor de muncă în localitățile rurale din Republica Moldova. Istoria Brutăriei Bardar din raionul Ialoveni, prezentată în cadrul turului LIVE de presă din 24 februarie 2021, parte a campaniei „UE pentru Moldova Rurală”, este unul din exemplele care au demonstrat că afacerile rurale pot deveni profitabile, implementîndu-se tehnologiile moderne, grație suportului UE oferit prin intermediul programului PARE 1+1.
Programul PARE 1+1, cofinanțat de Uniunea Europeană, încurajează cetățenii țării noastre să revină din străinătate, să inițieze afaceri și să-și construiască viitorul acasă, în Republica Moldova. Potrivit administratorului Brutăriei Bardar, Victor Nistorică, despre program cunoștea mai demult, a analizat criteriile de eligibilitate la care compania corespundea în totalitate și a depus dosarul.
„Este nevoie de o idee și de un plan de dezvoltare pe care să știi cum să-l implementezi. O regulă specifică pentru acest program este contribuția antreprenorului, care trebuie să fie echivalentă cu cea oferită de UE. Brutăria a investit zece mii de euro și Uniunea Europeană ne-a subvenționat cu încă zece mii de euro”, relatează antreprenorul despre condițiile de aplicare la PARE 1+1.
Resursele financiare au fost direcționate spre achiziționarea echipamentului tehnic pentru mărirea capacității de producție. Potrivit domnului Nistorică, un aspect important în suportul acordat de programul PARE 1+1 a fost instruirea și consilierea profesională pe parcursul elaborării planului de afaceri, așa încît să știe cum să investească corect, să monitorizeze procesul și să obțină o finalitate economică rentabilă.
„Rolul unei afaceri într-o zonă rurală este o simbioză dintre mediul economic și social. Angajații noștri sînt locuitori din Bardar, care, fiind asigurați cu un venit, rămîn să muncească acasă și nu pleacă peste hotare.
Acordăm atenție și condițiilor de muncă, angajații activează după un program fix, cu pauze prestabilite. Ne bucurăm să știm că oferim și un pachet de comoditate socială”, subliniază Victor Nistorică.



Discuția cu Victor Nistorică, administratorul brutăriei ”Bardar” din raionul Ialoveni, a durat exact cît ai coace o pîine. Ușa cuptorului s-a deschis, încălzind ușor aerul, au fost ”puse pe vatră” cele o sută de pîini și…
Răspunde destul de clar la întrebarea ”Cum e să aplici prin programul Pare 1+1?” Zice: ”E simplu, dar nu e ușor.”
La etapa la care a aplicat, brutăria funcționa deja, chiar dacă era doar un cuptor în care se coceau zilnic cîteva zeci de pîini. Ceea ce trebuia să aibă era ”sămînța sa de bani” și dorința de a crește. Poate așa cum crește pîinea.
Atunci cînd s-a spus că ”pofta vine mîncînd”, probabil nu era neapărat vorba de o ciorbă pe care o ai în față, ci mai mult de un început urmat de o angajare totală și o dedicație desăvîrșite. A urmat o creștere orientată preponderent spre calitate, care a permis, evident, și majorarea volumelor de producție. Un malaxor, niște dospitoare, un cuptor modern, frigidere, depozite… Și multe locuri de muncă. Nu e chiar ușor să ai un angajat bun într-o localitate aflată doar la cîțiva kilometri de Chișinău. Capitala ți-i poate lua ușor, ispitindu-i prin diversitatea pe care o are și, de ce nu, prin cafeneaua de la colț în care îți poți ”cheltui” serile cu prietenii. Cu toate acestea, brutăria are peste 40 de angajați de care are grijă ca ei să poată avea grijă de viața lor.
Cu diferite ocazii, am discutat și cu alți antreprenori care au recurs la finanțări din partea Uniunii Europene. Însă Victor Nistorică vine cu o opinie separată, afirmînd că nu e suficient să apreciezi sau să cîntărești doar suportul financiar: ”La fel de importantă este consilierea de care poți beneficia – să înveți cum să investești corect, să fii monitorizat cu atenție, ca pașii pe care îi faci să fie pași înainte.”
La toate pe cîte le-a procurat, mai amintește și de un generator electric care ”are grijă” să evite deconectările neașteptate. Pentru că pîinea, atunci cînd crește, nu poate avea pauză de odihnă. Da, un generator şi un automobil. Automobilul e pentru a se merge mai departe decît Bardar. Iar mai departe decît Bardar înseamnă orice punct al Moldovei. Şi nu doar cu pîine. Tehnologiile pe care le-a însuşit i-au permis se meargă mai departe decît coacerea pîinii – plăcintele lor și produsele semifabricate congelate se bucură de mare succes la cumpărător. Plăcintele congelate livrate unui local de la benzinărie, bunăoară, împrăştie în jur o aromă irezistibilă. Chiar dacă aici ele sînt doar rumenite, chiar dacă, de fapt, plăcintele sînt produse… la Bardar.
Victor Nistorică nu a fost brutar. Va fi. Şi poate chiar deja este. A activat într-o companie transnaţională în care erau de toate. Doar pîine nu era. Acum e doar pîine. Iar dacă e pîine, e de toate!
Era cît pe ce să uităm. Am fi uitat, dacă cuptorul nu semnala printr-un piuit insistent că pîinea e coaptă.
Brutăria Bardar, situată la 20 km de Chișinău, în localitatea Bardar, oferă în prezent aproximativ 40 de locuri de muncă. Programul PARE 1+1, cofinanțat de Uniunea Europeană, a alocat pînă în prezent 367 milioane de lei, iar 640 de cetățeni au revenit în Republica Moldova, unde au lansat afaceri prospere.
Săptămîna
