Tehnologizarea și capcana lumii virtuale ne îndepărtează catastrofal de simțurile noastre
Deși condițiile de viață s-au îmbunătățit considerabil, oamenii nu trăiesc acea fericire interioară autentică. Iar dacă încearcă să își recunoască această nefericire, în pofida bogățiilor materiale pe care le dețin, își amintesc repede de predica preotului “nu te plînge, că îl superi pe Dumnezeu”.
Dar oare nu îl supărăm mai tare dacă ne trăim viața nefericiți, îndepărtați de noi, de sentimentele noastre?!
Nu poți vindeca o boală dacă nu recunoști că o ai. Iar depresia este boala sufletului, care nu își trăiește misiunea pentru care s-a născut. Și el plînge, pentru că, în goana după lucruri materiale, în ritmul vieții gonit, pentru așteptările societății de a aduna diplome, bani, statut etc., el (sufletul) a rămas uitat, părăsit, sub un munte de frustrări ale minții logice și corecte.
Depresia este acea stare cînd mintea face ce trebuie, iar sufletul deja a uitat ce vrea. E ca și cum inima încetează să bată (asta fiind menirea ei) și începe să digere mîncarea (că asta ar fi la modă, sau că mai “profitabil”). Asta trăiește sufletul, care are o misiune, dar pe care nu o îndeplinește.
Există o explicație și a acestui lucru – tehnologizarea și capcana lumii virtuale ne-au îndepărtat mult de simțurile noastre. Noi simțim și dorim să fim fericiți pe interior, dar lumea virtuală ne prezintă un alt model de om “fericit”, mai exact – mulți urmăritori,Like-uri cît mai multe, poze ideale, postări despre cum să gîndești pozitiv, toate avînd menirea să creeze iluzia unei vieți împlinite.
Probabil citești și te gîndești: la ce atîta filozofie?!
Eu scriu din propria-mi experiență. După o stare depresivă, cînd dam vina pe oboseală și rutină, am început să-mi pun întrebări: cine sînt eu? Ce vreau ? Care e misiunea mea?
Și răspunsul la aceste întrebări nu doar m-a scos din depresia profundă în care mă aflam, dar în sfîrșit am început să-mi trăiesc viața cu SENS, simțind tot mai des acea fericire interioară, necondiționată de exterior.
Pentru că viața noastră nu este rezultatul acțiunilor noastre, ci rezultatul a ceea ce trăim/simțim în interior. Interiorul creează exteriorul, și nu invers.
Probabil, te întrebi, și care ar fi soluția? Ce să fac? De unde încep? Primul lucru pe care l-am făcut eu a fost să recunosc toate lucrurile pe care le făceam contra voinței sufletului meu. Să-mi recunosc că trăiesc o viață fără sens, cu mult consumerism, și că merg pe drumul vieții fără nici o destinație.
Am început să caut, să studiez, să aflu ce înseamnă viața, ce înseamnă misiunea sufletului, ce înseamnă fericirea, ce înseamnă destinul și dacă am control asupra lui. Și răspunsurile la aceste întrebări m-au ajutat să-mi reorganizez viața astfel încît fiecare acțiune a mea să fie aliniată misiunii sufletului meu.
În esență, misiunea oricărui suflet este să evolueze, iar această evoluție are loc atunci cînd crește gradul nostru de conștiință. Cea mai simplă cale spre evoluția conștiinței este cititul (lectura, studierea, individual, a literaturii) informațiilor relevante asupra acestor subiecte. Atunci cînd evoluția sufletului devine scopul vieții, toate bunurile materiale vor fi atrase automat.
Suferința apare atunci cînd NU ÎNȚELEGEM sensul celor ce ni se întîmplă, iar odată cu acumularea de cunoștințe, orizonturile noastre se lărgesc, toate evenimentele capătă sens și apare ACCEPTAREA, apoi și fericirea interioară.
Cînd eu am stabilit scopul vieții mele – CĂUTAREA DE RĂSPUNSURI ȘI SENS AL PROPRIEI VIEȚI – depresia a dispărut, fericirea a venit, iar toată viața materială a luat o întorsătura în direcție pozitivă.
Cum a spus și Socrate: “Singurul bine este cunoașterea; singurul rău este ignoranța.”
