Filosofia ciordelii. Piața furtului din Republica Moldova
Fenomenul nr.1. Ei și ce dacă a furat?! Da el se împarte și cu lumea, nu ca alții! Ăsta e Șor și tot ce-i legat de transformările Orheiului. Până și mulți intelectuali, oarecum așezați la minte, ai Orheiului, cred cu tărie că ceea ce face Șor e haiducie normală – fură de la unii și dă la alții, chipurile, colectivității. Un fel de Kotovski tăiat împrejur. Nimeni n-a reușit să descâlcească ghemul (în sensul bancar și fiscal al cuvântului) – de la cine a furat, când și în ce cantități. Cu atât mai mult nimeni nu a aflat cui și cât a dat și nici dacă Orheiul este un raion sau cnezat. Dar o mulţime, relativ multă cântă unul şi același refren – a furat și bine-a făcut, care-i problema, ceilalți tot au furat, dar uite că nu au mișcat nici o scândură din nici un gard! Să le vorbești despre moralitate, despre faptul că nu e bine să furi în general?! Mai bine te împuști în picior. Asta trebuie să le spună copiilor doamna învățătoare, doamna care, până astă-primăvară, s-a deplasat cu autobuzul de la Orhei tocmai până la Cahul, ca să ceară libertate pentru Șor în fața judecătoriei. Na, există și o scuză: doamna învățătoare este o fostă învățătoare.
Fenomenul nr.2. Au furat, dar… hehe!… când a fost asta! Majoritatea celor care au fost și nu mai sunt la treuca guvernării, apropo, n-au plecat cu buzunarele goale. Aproape nimeni. S-au dus cu un business oarecare în dotare. Măcar cu un bufet, dar fiecare s-a ales obligatoriu cu ceva. Agrarienii au pus mâna pe afacerile agricole, ei și acum vând la greu tractoare, combine cu aer condiționat, îngrășăminte și multe-multe otrăvuri chinezești. Comuniștii, la fel, au plecat cu multe bunuri în posesie, de la simple magazinașe de vinuri până la cogeamite suprafețe împădurite din codrii noștri seculari. Cei care au stat lângă Lucinschi s-au lipit care și de cine a apucat, o parte aici, altă parte peste hotare, dar toți o duc bine-mersi. Liberalii și-au tras niște hoteluri, niște mici afaceri în niște mari capitale europene și acum ei se numesc, în bătaie de joc, diasporă. Unde și unde au câte o carieră. Piatra și nisipul sunt date de la Dumnezeu ca să le vândă băieții deștepți. Uneori liberali. Ai lui Dodon toți sunt în treabă, adică în pâine. De Plahotniuc și de ortacii lui – nici vorbă. Important este că au avut acel capital inițial despre care zicea ceva Marx, dar noi bombăneam că nu are dreptate. Dar nici Marx, nici Engels n-au scris că, la început, trebuie să hălești niște bani din buget, ca mai apoi, la plecare, să mai hălești și tranșa a doua. Să nu uităm că Urechean, în ultima zi de mandat, a dat de pomană vreo câteva sute de loturi. Hai să admitem că de pomană. Ăstora care au furat cândva, gata, nu mai ai ce le face. Ei sunt cu termenul de prescripție garantat expirat. Timpul le-a spălat CV-urile, iar copiii și nepoții lor chiar vor fi oameni de afaceri, mari proprietari cu acte în regulă.
Fenomenul nr.3. Nu știm dacă vom face mare treabă, dar cel puțin vom demonstra că nu furăm. Fenomenul în cauză abia a început, dar urmează a se contura. Deși, să te scalzi în bani și să nu se lipească nici o bancnotă de vreo bucă este aproape imposibil. Cel puțin, din partea unor fruntași ai noii guvernări apar nişte mesaje precum că ei vor urmări cu mare atenție tot ce se întâmplă pe piața furtului din Republica Moldova. În primul rând, dacă se va întâmpla una ca asta, vor fi nevoiți să se pândească unii pe alții, dat fiind faptul că vor fi din aceeași garnitură. Iar urmăritul, cu atât mai mult turnatul nu fac bine, dezmembrează orice echipă, oricât de beton ar fi angajamentul și detașamentul. Deci, există riscuri.
Fenomenul nr.4. Ar fura, dar nu au posibilități reale. Aceștia par a fi corecți, dar deosebit de falși. Ei nu fură atâta timp cât nu au acces la bunul bun de furat. Pune-l mai mare pe depozit și, în scurt timp, vei vedea cum dispare conținutul rafturilor. De obicei, ăștia sunt vocali și moraliști, ei arată cu degetul spre hoți. Iar dacă tac, înseamnă că s-au pricopsit cu șefia vreunei agenții care comercializează semnături.
Fenomenul nr. 5. Au furat, dar nu de la noi. De la așa zisul «finanțator». Aici se încadrează hergheliile de ONG-uri și multe alte organizații obștești, mișcări, ligi și simple SRL-uri politico-ideologice. Și într-adevăr, la ei vin niște bani de peste hotare, să zicem, de la domnul contribuabil scandinav, rus sau american, pentru un ONG care se ocupă, de exemplu, de consolidarea relațiilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Vă imaginați care ar putea fi marja de furt în acest proiect de consolidare a relațiilor? Relațiile, bune sau rele, niciodată nu vor avea unități de măsură, ca și grosimea de asfalt turnat de Serafim Urechean, dar și de mulți alții. Plus-minus un milimetru, plus-minus un milion.
Fenomenul nr.6. Nici nu fură, nici nu fac nimic. Sunt cetățenii cu puțini dinți în gură, în mare parte, amărâții. Dar sunt și unii amărâți din cauza lenei, a bolilor, a timpurilor care au căzut peste ei, găsindu-i oarecum pe nepregătite, oameni care au căzut în depresie, dar încă n-au murit de inimă rea, oameni care au crezut în una și au dat cu totul peste alta, oameni care erau ferm convinși că se poate întâmpla cu oricine numai nu cu ei, oameni care credeau că până la pensie mai au de trăit și de trăit, ia dă să mai bem o tărie. Iat-așa au mers în paralel cu noile mișcări sociale, cu IT-ul, cu fast food-ul și au rămas doar cu second hand-ul, în suflet și sub cufaică. Se zice că ar fi cam 20 la sută dintre cetățenii rămași.
Fenomenul nr.7. Fură, da adu în casă. Este o apucătură socială mai mult feminină. O mică parte dintre femeile Republicii Moldova ar fi în stare să-și sacrifice soții pentru bunuri, pentru multe bunuri. Până la o vârstă, când înțeleg că soțul lor este și el un bun. Imaterial.
