Nu te-am iubit, nu te iubesc şi nu te voi iubi

Cristina, 20 de ani

Sînt şi eu o adolescentă care a ajuns în pragul disperării în urma „primei iubiri”. Nu ştiu ce să mai fac, ca să mă lase în pace.

Totul a început cam aşa. Anul trecut, fără să-mi dau seama, am început să mă întîlnesc cu un băiat, pe care nu-l prea plăceam, dar voiam şi eu să am parte de prima întîlnire, de primul sărut, de prima mîngîiere.

Ion era un băiat cu autoritate printre ai săi, deşi mie nu-mi păsa. Prietenii lui mă priveau ca pe o fată deosebită, pentru că mă întîlneam cu el. Vreo doi-trei din ei mă plăceau, iar el era foarte gelos. Prietenul lui cel mai bun mi-a spus că Ion ţine foarte mult la mine. Într-o zi, luîndu-mi inima-n dinţi, m-am hotărît să-l părăsesc. I-am spus-o cam greu, pentru că era pentru prima dată, dar am făcut-o.

Peste cîteva zile, m-a sunat să-mi spună că-i era dor să-mi audă glasul şi că mă vrea înapoi. I-am răspuns negativ. De atunci a luat-o razna. Prietenii lui nu-i mai sînt alături, căci şi-au dat seama ce reprezintă. Acum mă întîlnesc cu un băiat minunat, care, în una din zile, văzîndu-mă mîhnită, m-a întrebat unde mi-e zîmbetul şi buna dispoziţie. Mi-am descărcat totuşi sufletul, iar el a spus că dacă-mi mai sună vreodată, să-i transmit că-l bate. N-aş vrea să fac una ca asta, căci mi-e milă, dar aş vrea să-i transmit un mesaj: ”Ioane, lasă-mă în pace şi găseşte-ţi altă fată. Vezi-ţi de treburile tale, aşa cum o fac şi eu şi lasă-mă să-mi trăiesc viaţa aşa cum te las şi eu. Of! Ce-a fost în capul meu cînd m-am întîlnit cu tine?! Eu nu te-am iubit, nu te iubesc şi nu te voi iubi niciodată!”.