Zeița dreptății, dezlegată la ochi, dar legată la mîini

Ne-am tot bătut joc de lumea asta crezînd-o neputincioasă în faţa unor
pericole inventate. Vă amintiţi cum umblam îmbătaţi de convingerea că boala asta
e o făcătură ce ne va împinge în sclavia unor tehnologii care ne vor domina
irecuperabil. Vă amintiţi de G5? Că vom purta sub piele cipuri, care ne vor
număra paşii şi ne vor citi visele, care ne vor pune somnul pe bandă magnetică şi
chiar ne vor dicta, subtil şi nebănuit de noi, ce să facem, pe cine să iubim, pe cine
să urîm, imnul cărei ţări să-l cîntăm şi la care monument să depunem buchetele
din patru, şase, opt… crizanteme.
Am tot vorbit despre asta la un colţ de drum, pe la microfoanele
televiziunilor, la înmormîntări şi în biserici, dintr-o încăpăţînare pe care o cultivam
ca pe o plantă care ne va ţine departe de toate marile pericole pornite să ne pască ca
pe o iarbă crudă. Ca pînă la urmă să le uităm pe toate şi să ne prindem de alte, alte
subiecte, false şi ele, dar pe care le băgăm în agende şi le scoatem în faţă ca fiind
mai importante decît toate adevărurile.
Nu, nu, ştiu bine că aproape nici una din aceste devastatoare minciuni nu
porneşte de la cei care le multiplică „din grija faţă de oameni”, ci de la un
analfabetism ale cărui manifestări nu se exprimă doar prin bîlbîieli şi fraze
învăţate pe de rost, ci şi printr-o lume dezgolită în fața unui virus care, pînă la
urmă, nu are nimic în comun cu G5 şi nici cu cipul de sub pielea noastră, şi nici cu
ADN-ul de cimpanzeu strecurat cu seringa sub pielea noastră.
Mă întreb dacă are sau nu politicul o implicare în a ne determina
convingerile şi în a ne cere un comportament anume. De ce mă întreb? Pentru că
nu poţi să treci peste o întrebare ca asta, cînd afli că cel stropit cu verde de briliant,
într-un sat din Moldova, a fost stropit de fiul nănaşilor săi. Fiţi atenţi, fiul
nănaşilor, cu care nu era în conflict şi de la care nu se putea aştepta la aşa ceva.
Fapta a îmbrăcat în mare grabă haina unei acţiuni politice, haina unui act de
restabilire a dreptăţii, dar și de creștere a popularității. Trei tipi, trimişi probabil de
un lider politic, după ce liderul politic sau cei trei tipi au constatat că, acolo în sat
sau în oraş, un viceprimar sau ce mai e el a greşit. Vedeţi dumneavoastră, ei şi
nimeni altul, instituţii abilitate, instanţe şi alte entităţi cu puterea de a o face, ei,
trei tipi sau un lider politic, au constatat că cineva a greşit. Şi au mers la acel
cineva pentru a pune pe rol sentința. Tot de ei dată – de a-l stropi cu verde de
briliant.
Fără a forţa cît de cît lucrurile, cred că sticluţa cu verde de briliant e legată
direct de laptele vărsat peste un ministru al Finanțelor, e legată de cisterna cu

excremente vărsată în uşa unei formaţiuni politice de la Chişinău. Şi atunci cineva
a decis că altcineva a greşit. Şi tot cineva a dat sentința. Ce a urmat? Nimic. Şi
pentru că nu a urmat nimic, s-a recurs la sticluţa cu verde de briliant. Mai mult
decît atît, cel care a trimis cisterna cu excremente a ajuns în sondaje de opinie şi a
ajuns să aibă întrevederi cu corpul diplomatic acreditat la Chişinău. Ca factor
politic important și ca forță politică de luat în calcul.
Și toate astea pentru că cineva a decis în locul justiției. Altceva a decis. Dar
era atît de simplu: niște ani de pușcărie care ar fi făcut curățenie în sondaje și care
le-ar fi lăsat unor excelențe niște ore libere. Că le merită.
Constantin OLTEANU