Știubeiul Europei. Ne-au dat speranță tocmai cînd trecea o ambulanță

Săptămîna aceasta a fost una rodnică pentru președinție, cu de toate. Maia Sandu a efectuat o vizită la Strasbourg, oraș mic, cochet, loc de reședință a Consiliului Europei. Pentru început, doamna președinte s-a întîlnit cu altă doamnă, primarul de Strasbourg. Într-un comunicat, se spune că au discutat și despre participarea femeilor în viața publică. Nouă ni se pare că asemenea întrevederi sînt de talia primarilor, în cel mai rău caz, al vreunui ONG. Drept că, în următoarele două zile, Maia Sandu s-a întîlnit călduros mai cu toți oficialii de rang înalt de la Consiliul Europei, oameni cu putere de decizie, cu care a vorbit despre Moldova, despre problemele noastre multe și despre posibilitățile de ajutorare grabnică. Probabil, în următoarele zile, doamna președinte va deschide niște paranteze despre niște speranțe pe care ori le-a văzut, ori le-a pierdut pe lungile coridoare ale CE. Credm că, totuși, le-a zărit. Vorba aia de actualitate sanitară – ne-au dat speranță tocmai cînd trecea o ambulanță. Consiliul Europei, de obicei, are un cuvînt de spus atunci cînd se construiește politica de vecinătate și de susținere est-europeană. Pe noi, de fapt, asta cel mai mult ne interesează. În Consiliul Europei, mai este multă birocrație, dar așa muncește organismul lor. La Strasbourg e simplu – dacă dreptul omului nu e – nimic nu e. De bine-de rău, CE rezistă, din 49 rezistă, iar Strasbourgul încă mai e un știubei activ al Uniunii Europene, după Bruxelles, bineînțeles, dincolo e matca și marca comercială, inclusiv cea financiară.
La întoarcere, președintele Maia Sandu a aterizat pentru cîteva ore la președintele României, Klaus Iohannis, unde a fost consumată o scurtă întrevedere la Palatul Cotroceni. Acolo au și pozat drăguț – doi șefi de stat cu măști albe-curichii, între doi soldați frumos îmbrăcați cu măști afro-americane.
Potrivit unui comunicat de presă emis de președinția română, cei doi șefi de stat au analizat stadiul implementării proiectelor convenite cu ocazia vizitei președintelui României la Chișinău, la data de 29 decembrie 2020. Astfel, în 2021, România a donat Republicii Moldova echipamente medicale și de protecție împotriva COVID-19 în valoare de 2,3 milioane de euro, precum și o cantitate de peste 200.000 de vaccinuri, urmînd ca în etapa următoare să realizeze și donația celor 6.000 de tone de motorină, destinată agricultorilor din Republica Moldova.
E de bine că oamenii ( Sandu cu Iohanis) se pot întîlni și discuta fără protocoale grave, fără tam-tamuri diplomatice și transpirații geopolitice scremute, cu atît mai mult fără a se întreba prostește cine și ce limbă vorbește. (Stan Lipcanu, Săptămîna)