Harul cu paharul. Înaltpreasfințitul a sfînțit cele 10 mii de sticle cu vin la Cricova. Urmează cozonacul de la Franzeluța
Combinatul de Vinuri „Cricova” S.A. sfințește «Păstoralul» în fiecare an și transformă stropitul cu agheasmă în eveniment. Este invitat Înaltpreasfințitul, care știe ce să facă și ce să zică. Cricova a organizat și în acest an un serviciu divin de sfințire a vinurilor pastorale, oficiat de Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, însoțit de același sobor de preoţi, pe 19 aprilie. După care, Înaltpreasfințitul va merge probabil la Franzeluța. Și acolo în fiecare an este sfînțit cozonacul.
Evenimentul s-a desfășurat pe teritoriul Complexului Turistic “Cricova” într-un format mai restrîns, la el fiind prezent și Denis Șova, directorul general al Combinatului de Vinuri Cricova S.A.
Denis Şova ,directorul general al Combinatului de Vinuri Cricova S.A.,a menționat că pe parcursul a 20 de ani, “Cricova” păstrează această tradiţie cu sfinţenie. “Este o onoare şi o mîndrie faptul că anume la Combinatul de Vinuri ,,Cricova,, se sfinţeşte vinul pastoral și anume de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir (ÎPS). Din păcate, deja al 2-lea an consecutiv, la slujba de sfinţire nu participă angajaţii vinăriei, în legătura cu necesitatea respectării normelor de Securitate pandemică”, a spus Denis Șova. 10 000 de sticle vor fi distribuite în magazinele din țară.
Apropo. Mitropolitul Moldovei nu este de acord cu decizia autorităților de a interzice creștinilor să meargă în cimitire de Paștele Blajinilor. Înaltpreasfințitul Vladimir spune că va cere revizuirea acesteia pe motiv că ceremonia de pomenire are loc în aer liber, iar oamenii vor respecta normele epidemiologice. Subiectul va fi discutat săptămîna viitoare cu edilul Ion Ceban.





