Încă un tîrg de caritate organizat de Platforma Garderoba
Platforma Garderoba a desfășurat duminică, 18 iulie, la Chișinău, cel de al cincisprezecelea tîrg de caritate. Este o acțiune care a întrunit cinci influienceri, o noțiune mai nouă pentru toată lumea, domnișoare care și-au pus o parte a vestimentației în vînzare.
Elena Oleinic-Slivinschi, fondatoarea platformei ”Garderoba” a declarat că toate obiectele de vestimentație aduse la tîrg se vînd la prețuri simbolice, iar banii acumulați urmează să fie transferați părinților unei fetițe de trei anișori care suferă de Paralizie Cerebrală, Tetrapareză spastică.
”Este evident că prin acest efort pe care îl depunem în organizarea tîrgului de duminică nu este posibil să acoperim în întregime costul tratamentului care se impune, însă, mai mică sau mai mare, orice contribuție înseamnă un pas spre împlinirea unei speranțe, a spus Elena Oleinic-Slivinschi.
Irina Grosu, mama fetiței, spune neputincioasă în fața emoțiilor pe care le trăiește: „Dorim să ne trezim dimineața în dezordinea jucăriilor creată de Ea, dar la moment se prăfuiesc cam de 3 ani. Atunci când ceva o deranjează, dorim să ne poată vorbi despre asta, să o vedem alergând și jucând cu alți copii, să ieșim la plimbare de mânuță . Realitatea noastră însă e alta,”
Ca urmare a tîrgului de caritatea desfășurat duminică, Platforma ”Garderoba” a acumulat 8600 de lei pe care i-a transmis familiei Grosu, în speranța că prin acest act de binefacere și prin alte implicări ale oamenilor va fi colectată suma de care este nevoie.





