Copiii trebuie să înțeleagă că, în fotbal, fiecare dintre ei poate ajunge pe podium. Doar că e vorba despre multă, foarte multă muncă

Interviu cu Pavel CIOBANU, Președinte de Onoare al Federației Moldovenești de Fotbal

•   Domnule Ciobanu, cunoaștem că Dumneavoastră, după ce ați plecat de la Federație, ați rămas în fotbalul moldovenesc, dar nu toată lumea știe cu ce Vă ocupați în prezent.
• În prezent, lucrăm cu asociațiile raionale de fotbal. Împreună cu Universitatea de Stat de Educație Fizică, elaborăm un program pentru selecționata care întrunește copii cu vîrsta de 16 ani, dar care, începînd cu anul viitor, vor evolua  în preliminariile campionatului european, vîrsta 17 ani.  Este vorba de un program cu cinci etape de pregătire  și o perioadă de timp cuprinsă între decembrie curent și august anul  O asemenea abordare nu a existat pînă acum, pentru că, trebuie să spun, dacă nu vom insista în acest sens, noi nu vom avea niciodată rezultate bune.

Și apoi, se știe bine că am jucat fotbal, am fost în fotbal și că, în afară de fotbal, nu prea  știu să fac nimic.

• V-am văzut recent la finala Cupei Moldovei la Fotbal, cum vi s-a părut acest meci și cum vi se pare ideea de a organiza această finală la Nisporeni?
• Da, au fost multe discuții și s-au întrebat  unii de ce meciul se joacă la Nisporeni, însă eu am spus de mai multe ori că fotbal se joacă nu doar la Chișinău și la Tiraspol. Se joacă și la Orhei, la Bălți. Se joacă pretutindeni. Da,  erau unele probleme. Stadionul  a fost dat în exploatare în timp ce terenul   mai avea unele probleme. Probleme care, prin efortul comun al  celor implicați, au fost înlăturate. Da, spectatorii văd doar jocul de pe teren, ei  aplaudă sau șuieră, însă nu au cum să vadă cîtă muncă s-a depus  pentru a se putea juca acest meci. Cu atît mai mult cu cît meciul s-a jucat în nocturnă, după o zi în care s-au înregistrat temperaturi de peste 32 grade. A fost o zi complicată, dar asta e: fotbalul nu mai este doar o simplă joacă. Este o muncă enormă. A fost și un meci deosebit de frumos. Din start, favoriți erau cei de la Sheriff, însă  s-a văzut că  Sfîntul Gheorghe a  făcut un meci foarte bun și a arătat fotbal de calitate. Sheriff-ul a înțeles că are un  adversar de luat în seamă, iar singurul gol marcat a fost cel de la distanță, în minutul 95 al partidei.
• Putem considera că o infrastructură nouă, un stadion, un edificiu, cum este acesta din Nisporeni, cu o capacitate de peste cinci mii de spectatori, pot atrage copii și  îi poate  face să joace  fotbal?
• – Asta e problema numărul unu în Moldova: să aducem copii în fotbal. Nu degeaba Federația Moldovenească de Fotbal este foarte implicată în derularea  proiectului „Fotbal în școli”. Ceea ce știu  e că, prin implementarea lui, în fotbal vor veni tot mai mulți și mai mulți copii. Desigur că mai depinde și de copii și de parcursul pe care îl vor urma pentru a fi bine pregătiți și pentru a juca fotbal bun.
• Ce părere aveți, domnule Ciobanu, despre sezonul care s-a încheiat relativ recent?
• Practic, era de așteptat ca Sheriff-ul să devină din nou campioană. E poarte banală constatarea mea, însă acolo unde starea financiară este bună, este și un joc mai bun. De ce  mulţi spun că fotbalul e slab în Moldova? Trebuie să vă aduc aminte că Moldova a fost și pe locul 37 în clasamentul FIFA, iar dacă întreabă cumva cineva de ce ocupam locul respectiv,  amintim că în perioada respectivă toate cluburile făceau cantonamente în Turcia. Aveau o asemenea posibilitate. Acum, în afară de Sheriff, cred că nici o echipă nu-și poate permite  așa ceva. În al doilea rînd, echipele, jucătorii nu se antrenează așa cum o cere fotbalul. Eu sînt fotbalist și știu despre ce vorbesc. Unele echipe se antrenează de două ori pe săptămînă,  și asta în condițiile în care ei trebuie să aibă antrenamente zilnic și chiar de două ori pe zi. Nu spun că  antrenorii nu și-ar dori asta. Cred că își doresc, însă între primul și al doilea antrenament ei trebuie să le asigure cel puțin un prînz celor din lot. În același timp, mulți fotbaliști nu cred în propriile forțe și nu cred că ei sînt profesioniști. Eu nu concep că ar putea trăi din banii pe care îi cîștigă din fotbal.  Eu cunosc suficiente cazuri în care  fotbaliștii au și niște afaceri. Nu spun că noi primeam mulți bani, dar pe vremea noastră noi ne ocupam doar de fotbal 24 de ore din 24, ne gîndeam numai și numai la fotbal. Mai sînt și

situații cînd în unele cluburi jucătorii nu sînt salarizați cu lunile. Depinde, pînă la urmă, și de țară. Așa e,  trebuie să trecem acum prin această perioadă mai dificilă pentru țară. În alte țări, banii în fotbal vin de la televiziuni. Noi încă nu avem asemenea televiziuni care ar putea  susține cluburile de fotbal.

• Trebuie să fie spectacol, să trezească interes.
• Noi întotdeauna spunem „Hai, mai întîi faceți voi asta, mai apoi noi…” Trebuie să acționăm concomitent, să fie o reciprocitate care să dea rezultate. Dar nu ca Federația să plătească bani Televiziunii Naționale ca  aceasta să transmită meciul  susținut de națională în deplasare.
• Da, dar trebuie să fie un fotbal  atractiv…
• Noi putem să mai încercăm odată să aflăm ce a fost   la început, oul sau găina, însă fotbalul de calitate se face cu bani.
• Revenim la campionat și, amintindu-vă că și în Anglia, și în Italia campioana s-a identificat în ultima etapă, vă întreb ce e de făcut ca să ajungem la asemenea situații și la noi în Moldova?
• A fost și la noi. Cînd era Zimbru, cînd era Constructorul, Dacia în vogă, de asemenea, se hotăra în ultimele etape. Pentru că era o condiție financiară aproape identică pentru toate cluburile. Acum vedem o prăpastie mare între Sheriff și celelalte cluburi. Cu toate acestea,  cei din națională joacă de la egal la egal. Chiar, ca să  amintesc,  cu Franța, noi trebuia să facem egalitate, dacă, desigur, nu erau niște situații mai mult întîmplătoare în favoarea Franței.
• – Cu toate acestea. La Sheriff nu prea vedem fotbaliști de la noi?
• Am înțeles. Dar, dacă urmăriți campionatul, puteți să-mi dați un jucător, un portar sau un apărător care poate să joace la Sheriff? Eu cred că există o diferență  care trebuie să fie luată în seamă. Da, Sheriff-ul a adus mulți jucători din afară, dar, în același timp, el are și academia sa, are  multe grupe de copii, are și o infrastructură de invidiat. Pe de altă parte, depinde mult și de antrenor. Acum, de exemplu, după ce a plecat  Vernidub, ei arată totuși un alt fel de joc. De multe ori, un antrenor venit  din afară nu se implică în viața clubului așa cum o face unul de aici. Cel de aici trăiește cu problemele jucătorilor, pe cînd ceilalți termină orele de antrenament și nu-l mai interesează nimic. Urmăresc cu toată atenția fotbalul pe care îl avem și pot să spun, cu toată responsabilitatea, că punctul slab al  fotbalului moldovenesc este pregătirea fizică a jucătorilor. Dacă un jucător este pregătit fizic bine, el poate face totul pe teren. Poți să ai tehnică, poți să cunoști tactică, dar dacă nu ai putere, nu faci nimic. Trebuie să fie cel puțin cu o secundă mai rapid decît adversarul.
• Ce sfaturi le puteți da celor din fotbal?
• Iertată fie-mi îndrăzneala, însă trebuie să recunoașteți că, atunci cînd se vorbește despre fotbal, criticăm antrenorii, patronii de cluburi, federația, arbitrii, dar niciodată jucătorii. Le spun copiilor cu care lucrăm acum: „Voi aveți cincisprezece-șaisprezece ani. Pînă acum, voi ați jucat pentru tăticul, pentru bunicul, dar toate acestea au luat sfîrșit. Fotbalul este o muncă grea. Trebuie de muncit.  Va fi foarte greu pentru voi și poate că mulți dintre voi nu vor rezista.” Noi, în cadrul programului de care vorbeam anterior, vom face publice toate testele susținute de copii. Ca să vadă toți cine și ce reprezintă și ca să știm ce putem aștepta de la un copil sau de la altul. Ca să nu fie întrebări de genul „Da ce el e mai prost decît altul?” Trebuie să se știe cine și ce poate face. Cum aleargă suta de metri, cît sare și cît rezistă în anumite situații de joc.
• Domnule Ciobanu, ați condus forul fotbalistic peste douăzeci de ani și Vă rugăm să ne spuneți cum s-au schimbat lucrurile după plecarea Dumneavoastră? Care sînt schimbările pe care le vedeți?
• Pe mine mă bucură ceea ce văd. Am plecat pentru că vin alte timpuri, alte abordări și e nevoie de alți oameni.
• Ce ne puteți spune despre derularea proiectului „Fotbal în școli”?
• Pînă nu demult, eu eram de părerea că un fotbalist trebuie să se nască fotbalist. Dar mai vedem și alte țări cum ar fi, bunăoară, Germania, Olanda, Danemarca, Norvegia, țări în care fotbaliștii se cresc, se formează. E un fenomen pe care îl putem vedea și la noi. Și mă refer la Ioniță, la Reabciuc,  care au înțeles sau poate Dumnezeu le-a șoptit că, dacă nu vor avea condiție fizică, nu vor  putea face nimic. Asta e realitatea. E greșit să crezi că, dacă reușește o pasă bună, deja eşti  nu știu cine. Trebuie de luptat pentru fiecare minge și trebuie să știi dinainte că o vei avea. Spunea cineva că poate e nevoie de un psiholog în echipă, în națională. Nu știu dacă e așa. Jucătorului îi este frică să joace doar atunci cînd el nu este pregătit, cînd se teme de minge. Îi este frică să o ia, pentru că nu știe ce să facă cu ea. E un fenomen   caracteristic și campionatului, și naționalei. Deocamdată, ca să amintesc, avem doi jucători care au înțeles cît de mult  contează condiția fizică – Reabciuc și Ioniță. Reabciuc  este mic de statură, însă el are două inimi. El nu are driblingul lui Ronaldo, dar aleargă 90 de minute. Și poate alerga.
• Cum credeţi Dumneavoastră, cine vine din urmă acum în fotbalul moldovenesc?
• Acum, toți copiii care vor să joace fotbal pot face lucrul acesta. Există academiile de la noi, dar pot merge oriunde doresc ei. Nu este o problemă o asemenea opțiune. Dar asta încă nu înseamnă că ei vor deveni fotbaliști mari. Ei trebuie să muncească. Să muncească foarte mult ca să ajungă un nume de referință. Cît privește Federația de Fotbal, trebuie să recunoaştem că în prezent ea este destul de bine dotată. Ca să zic așa, acum Federația doar avion nu are, în rest… Există baze de pregătire, există hoteluri, terenuri, există locații pentru alte diverse acțiuni. Ceea ce lipsește mai mult este responsabilitatea jucătorilor.
• Ce părere aveți, domnule Ciobanu, despre stadioanele cu înveliș artificial și acceptarea lor în campionatul național?
• Eu cred că ele pot fi acceptate, totuși. Dacă vă amintiți, pînă nu demult, la Nisporeni nu era stadion și echipa locală era nevoită să meargă ba într-o parte, ba în alta. În cele din urmă, această echipă a dispărut. Nu sîntem o țară  atît de bogată încît să impunem reguli de acest gen. Un stadion  cu iarbă naturală cere costuri pe care să le poți suporta permanent. Și la Comrat, și la Cahul există stadioane cu iarbă artificială, iar în cazul în care echipele locale vor promova, nici una din ele nu va putea juca acasă. Cred că trebuie să admitem anumite excepții.

Ceea ce vreau să mai spun, fără să aștept o întrebare în acest sens, e că ar fi bine ca veteranii fotbalului să fie invitați acolo unde sînt copii care joacă fotbal. Trebuie să existe un contact direct cu ei, trebuie să se poată vedea și să se poată vorbi unii despre alții. E vorba de frații Epureanu, de Mațiura, Spiridon, Caras și mulți alții. Să-i întrebe ce doresc ei, să-i asculte și să înțeleagă că fiecare din ei are toate șansele să ajungă pe podium. Doar că e nevoie de multă muncă.