Are sau nu are concurența iz de motorină?

S-a vorbit și continuă să se vorbească mult despre prețul carburanților. Orice cereștere a ciferelor afișate pe panoul  benzinăriilor încurajează discuții la acest subiect și reactualizează întrebarea ”este sau nu este corectă formula de calcul a prețurilor?” Cu atît mai mult cu cît prețurile au atins cote incredibil de mari, pentru ca imediat să se ereflecte în  preșrile pe care le achităm mai apoi în alimentarp, în farmacie,  în transpoertul public,  la piața agricolă. Oriunde.

Marile furtuni pe care le resimțim pe piața produselor petroliere din țară și de peste hotare cer mai mult decît oricînd altă dată să insistăm în favoarea corectitudinii, să punem în servicul nostru toate mecanismele de supraveghere a concurenței și să excludem constant abuzurile.   Toate acestea ne amintesc în același timp de unele tentative de a face ordine  în acest domeniu, inclusiv de acea ”Lege a lui Oleinic” care insista pe concurență  mai mult decît au put să o facă mecanismele anterioare de stabilire a prețurilor. Atunci cînd a fost adoptată, autorului  i-au fost incriminate atacuri asupra liberei concurențe, iar noi am fosdt rugați să credem totuși că operatorii de pe piața carburanților sunt numai și numai cu gîndul la  confortul și la bunăstarea cetățeanului. E greu de crezut. Mai ales că chestia asta cu preocuparea pe care o arată operatorii nu prea poate  oferi și argumentele de care am avea noi nevoie.

Redactarea ”Legii lui Oleinic” vrea ca noi să credem că benzinăria X operează cu aceleași costuri cu care operează benzinăria Y, că operatorul X oprează cu aceleași costuri – arendă, salarii etc – ca și operatorul Y. De aici și același preț pe panou. Bunăoară, 34,60 de bani litrul de benzină. Poate că undeva, în Parlament sau în alte instituții lucrurile sunt mai convingătoate. Poate. Ceea ce știm e că, de cînd e lumea, concurența  a redus prețurile, dar nu le-a crescut și că atunci cînd cresc nu poate fi vorba de un alt gen de concurență. Atunci ea pur și simplu nu există. Sau e una pur formală pentru a justificva inacțiunea Parlamentului și a Guvernului și pentru a le permite, ambelor instituții, să facă jocul cuiva.  Cînd spun Parlament și Guvern, nu mă refer la instituțiile ca atare, ci la niște oameni care beau apă din banii bugetului (nu ca învățătorii) și care răcesc mereu  stînd răstigniți în jilțuri  trase  mai aproape de aparatele de  aer condiționat. Sărmanii.

C.O.