O doime din factură, totuși, a fost achitată de către stat

Nemulţumitorului i se ia. I se ia şi darul, şi amarul. Haideţi să nu fim încrîncenaţi în proiecte, haideţi să vedem cifrele din facturi. O seamă de oameni vor fi veşnic nemulţumiţi. Aşa sînt ei făcuţi. Vedem însă, că circa o doime din factură a fost, totuşi, achitată de stat. De la americani, de către nemţi, de japonezi, nu contează. Adica contează, pentru că ei nu vor achita la nesfîrşit. La anul, oricine dintre străini poate să zică – Sorry, descurcaţi-vă, prieteni! Probabil ne vor spune, pentru că pe lumea asta fiecare îşi întinde corpul exact cît îi este plapuma de lungă. Bine, nu chiar toți.

Au scumpit de două ori (poate puţin mai mult) şi tot ei au achitat jumătate. Mergem pe varianta că aşa este mai echitabil. În realitate însă, am ajuns să plătim aproximativ cît am plătit anul trecut. Poate cu circa 200 de lei mai mult, sacrificăm vreo cinci beri bune. Aoleu, ne dezbracă! Știu, un pic debrăcați pot fi acei cu case mari cărora sîmbăta le cîntă la masă lăutari.

Cu privire la compensaţii, să avem puţină soveste. Mare bucurie pe capul celor recunoscuţi deosebit de vulnerabili. Acum săracii și amărîții se numesc vulnerabili. Lor guvernul le plăteşte mai mult de jumătate. Aşa a decis softul. Softul n-are suflet şi nici milă. Lui i-au pompat pe compact-disk precum că ăştia cu 10 mii de lei venituri sînt oleacă bogaţi, prin urmare, softul bate contabilitatea, oficial, dom”le, o duci bine. Departe de mine gîndul că această guvernare ar fi cheie de Biserică. Dar cu privire la ieşirea din iarnă, ceva totuşi ei mişcă. Nu ne lasă cu promoroaca pe mustaţă, să fim mai drepţi, dacă e să fim, cît de cît drepți.

Ceea ce supără mult de tot este faptul că stăpînirea încă nu a stabilit identitatea vre-unui corupt de prin agenţii sau de prin ministere. Deocamdată toţi corupţii Moldovei sînt foşti. Pînă şi Parlamentul European a găsit o madamă care clădea saci cu euro pe unde apuca. O să ne bage în crestomaţii cu chestia asta precum că sîntem cea mai coruptă ţară din Europa, chiar dacă la conducere sînt toţi ca lacrima. Teorema nu-i a lui Pitagora, ci a lui Alaiba.