Au înflorit lalelele în Sala Mare

Cobori în jos pe strada Eminescu  și cauți case  pe care le-ai văzut și altă dată. În multe din ele  chiar am intrat cîndva. Așa sînt amintirile noastre, au și ele adrese. Și niște praguri peste care treci. Și niște oameni cu care te întîlnești. Atunci și mai tîrziu. Lîngă casa lui Eugeniu Doga  ți se pare că auzi pianul. Undeva, într-o odaie păzită de zgomotul străzii. Te oprești și asculți. Parcă se aude pianul. În casa lui Doga. Și mai jos, pe Eminescu mai jos, se aude pianul. De ce nu ai admite că ți s-au dus un pic mințile către timpuri mai vechi și că auzi pianul pe strada Eminescu.

Ușa Filarmonicii e încuiată. Tragi de mîner, iar trecătorii  se uită la tine straniu. Ești singurul, probabil, care nu știe că Filarmonica nu mai există. Dar undeva, sus, se aude pianul. O săgeată desenată pe o bucată de carton mă trimite spre poarta din dreapta. E însă blocată și ea. Mai e o poartă. În stînga. După care – o spărtură în zid.  O fi fost cîndva ușă aici.  Și îți apare scena dincolo de ea. Cu scîndura spălată de ploi și cu blana verde a mușchiului acoperind scîndură după scîndură. A fost cîndva parterul la marginea ei. Cauți portretele cu geniile muzicii în aurul ramei, dar ele pot fi găsite doar în aduceri-aminte. Nu a rămas nici un scaun în sală. Nici la balcon. Nici altundeva. A venit cineva acum un an, acum doi ani și a plantat lalele în sala Filamonicii. Și narcise. Și un pom. În ziua în care am mers să o văd, erau înfloriți. Ca la un mare concert. Roșii. Mai roșii decît focul care a înghițit Filarmonica. Aș vrea să-l cunosc pe cel care a plantat lalele în Sala Mare a Filarmonicii. Merită Premiul Național omul acela. Aș vrea să-l cunosc.

Pe treptele care duc către  balcon picură apa ploii de astă-noapte. Cîtă tristețe în niște picături de apă! Cît timp trecut! E o ușă încuiată mai sus. Dincolo de sticla ei, pe un perete, încă mai e un afiș  anunțînd un concert de Enescu. De obicei, afișele vorbesc numai la viitor. Doar că  nu e limpede, totuși, cînd va avea loc concertul acesta.

Se văd lalele și din balcon. Și scena pîrjolită de foc. Are ceva din NOTRE-DAME. Are, dar nu știu ce are.

Poate focul.

Se aude-un pian undeva sus.

Constantin OLTEANU