Dar au rămas nescrise niște foi

Pe 4 august, curent, s-a stins din viață Alexandr Chirpicenco, antrenor emerit la canoe. Nu l-am cunoscut, dar nu sunt singurul care a trecut pe lângă el, fără să știe că, acolo, pe podiumul pe care a urcat tandemul Juravschi-Reneischi luminat de aurul Jocurilor Olimpice de la Seul, era capătul unui drum lung parcurs alături de un antrenor care a pus în zvâcnetul vâslei zbaterea inimii sale. După Jocurile Olimpice au urmat alte medalii. De aur și ele și cu aceeași zbatere de inimă într-o lungă competiție în care te învingi tu pe tine.

Așa se întâmplă de multe ori, că te regăsești întotdeauna în rândul al doilea al unui portret colectiv, că vorbești spre sfârșitul luărilor de cuvânt, că urci în troleibuz când ușile dau să se-nchidă, că… Nu că n-ai putea fi primul. Așa ești tu: altfel vezi competiția. Altfel. Și o câștigi. Chiar dacă ești în rândul al doilea al unui portret colectiv.

Alexandr Chirpicenco a plecat zilele acestea, lăsându-ne într-o tăcere pe care n-a meritat-o. S-ar fi cuvenit să vorbim. S-ar fi cuvenit să se scrie niște texte prin cabinete de sus, să semnăm sub regrete greu de trăit, să ni se facă frică, că rămânem mai singuri. Da, el a avut grijă să avem mușchiul tare, să nu ne temem de competiție, să atingem cu aripa linia de la capătul cursei și să ținem în față niște modele. Modele celor care înving. Și să știm că istoria lumii nu începe cu ziua noastră de naștere. Că au fost alții, alții, alții până la noi. Mai buni. Chiar mai buni.

Nicolae Juravschi, președinte CNOS, dublu campion olimpic, a scris într-un cuvânt de rămas bun, că Alexandr Chirpicenco este antrenorul care l-a ghidat în lumea mare a sportului. Recunoscut drept unul din cei mai experimentați antrenori la proba de caiac-canoe la nivel mondial, Alexandr Chirpicenco lua în calcul multutudinea de factori, ce influențează succesul, aplicând metode unice de pregătire.

”Perseverența, inteligența profundă, refuzul de a accepta gândirea dogmatică, încrederea în viziunea și intuiția prorie erau calitățile ce caracterizau antrenorul Alexandr Chirpicenco.

Avea o capacitate de muncă neobișnuită, era un gânditor original, dotat cu competențe deosebite și creativitate debordantă. Îmi amintesc, cum Alexandr Chirpicenco, folosindu-se de cunoștințele sale de ingnerie și ajutat de discipolii săi, a amenajat cu mîinile proprii o sală specializată de antrenamente pentru kaiak-canoe la Stadionul Republican, în care erau instalate circa 80 de aparate specializate. Această sală era recunoscută pe atunci drept una din cele mai performante din Europa, contribuind la pregătirea multor generații de canoiști.

Relația noastră cu Alexandr Chirpicenco a fost una specială și foarte profundă, bazându-se pe încredere reciprocă absolută. Consider că anume încrederea a fost chezășia succesului nostru.

Alexandr Chirpicenco a fost un neobosit împătimit al probei de canoe, care a adus o contribuție inestimabilă la dezvoltarea acestui sport în țara noastră.

Adio, distins și drag pedagog, luminată să-ți fie calea în lumea celor drepți.”

Dar au rămas nescrise niște foi. Prin cabinetele puterii, pe mesele celor care l-au cunoscut, pe genunchii unor oameni care trăiesc în țara în care a trăit el. Chiar dacă s-a născut altundeva. Niște foi care puteau fi îmbrăcate-n cuvinte. Și în regrete.