Cum vedem noi viitorul

 

Începând cu 2010, Anadolu Efes, a cărei parte este și compania Efes Moldova,  rămâne transparentă în felul în care își comunică performanțele de sustenabilitate către toate părțile interesate. Anul acesta, compania face un pas curajos înainte și publică un Raport Anual Integrat. Este un moment important, care reflectă modul în care Anadolu Efes gestionează afacerea: nu doar prin rezultate financiare, ci și prin impactul social și de mediu, toate într-un singur cadru coerent.

Această abordare – numită raportare integrată – este aplicată de aproximativ 2.500 de companii la nivel mondial,  dintre care 50 în Turcia. Anadolu Efes devine astfel parte dintr-un grup select care alege să spună povestea completă a ceea ce înseamnă valoare pe termen lung. Raportul oferă o privire de ansamblu asupra obiectivelor strategice ale companiei, asupra modului în care creează valoare și asupra viziunii sale de sustenabilitate – dintr-o perspectivă deschisă și orientată spre viitor.

Onur Altürk, Președintele Grupului de Bere și CEO al Anadolu Efes, a explicat ce înseamnă acest pas pentru companie:
„Sustenabilitatea nu mai e doar o responsabilitate a companiilor. Este o prioritate strategică. Prin raportarea integrată, le arătăm tuturor, din interiorul și din afara companiei, cum vedem viitorul: mai rezistent, mai incluziv, mai axat pe valoare reală și de durată. Vrem ca performanțele noastre financiare să fie înțelese în același context cu impactul nostru asupra mediului și societății. Acest raport spune povestea transformării noastre strategice – o poveste construită pe o moștenire solidă și o viziune curajoasă.”

În 2024, Anadolu Efes a început tranziția către acest nou mod de raportare. Pe parcursul anului, a continuat dialogul cu părțile interesate și a evaluat cu atenție impactul activităților sale asupra mediului și a societății. Toate aceste informații au fost incluse transparent în raport.

Raportul Anual Integrat 2024 al Anadolu Efes este acum disponibil – un document care nu doar informează, ci și  inspiră și arată drumul pe care compania a ales să-l urmeze și poate fi consultat accesând link-ul  Anadolu-Efes-2024-Integrated-Annual-Report.pdf