Cu durere despre Constantin BULGAC
Cu profundă tristețe și durere , anunțăm trecerea la cele veșnice a lui Constantin Bulgac, personalitate marcantă a sistemului bancar din Republica Moldova, doctor în științe economice, economist, cadru didactic și cercetător.
Născut la 16 mai 1947, în satul Păpăuți, raionul Rezina, Constantin Bulgac și-a consacrat întrega viață muncii, științei și dezvoltării sistemului financiar al Republicii Moldova. A parcurs un impresionant drum profesional, de la activitatea în sistemul bancar până la cele mai importante funcții de conducere: Președinte al Băncii de Economii a Republicii Moldova, vice-ministru al Finanțelor și director al Trezoreriei de Stat, vice-ministru al Economiei și Reformelor. A fost un profesionist de o înaltă ținută, implicat în edificarea cadrului legislativ și instituțional al sistemului bancar moldovenesc în perioada de constituire a economiei de piață. În calitate de președinte al Băncii de Economii, a reprezentat Republica Moldova în relații cu importante instituții financiare internaționale și a contribuit la negocierea și promovarea unor proiecte de dezvoltare economică și financiară.
O parte importantă a vieții sale a fiost dedicată educației și cercetării științifice. A activat în calitate de cadru didactic la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, a fost președinte al Comisiei de examninare de Stat și a fortmat generații de specialiști în domeniul finanțelor și al activității bancare.
Doctor în științe economice, Constantin Bulgac a fost autor și coautoral al multor lucrări științifice și didactice, inclusiv monografii și publicații de specialitate, abordând probleme importante ale reformării sistemului financiar-bancar al Republicii Moldova.
Prin profesionalismul, experiența, cultura sa economică, spiritul organizatoric și capacitatea de a dialoga cu oamenii, Constantin Bulgac a lăsat o contribuție importantă la dezvoltarea economiei și sistemului financiar-bancar al țării.
A fost un om al datoriei, al muncii și responsabilității, un specialist apreciat și un profesor respectat. Moștenirea sa profesională și științifică va rămâne în memnoria celor care l-au cunoscut și au lucrat alături de el.
Exprimăm sincere condoleanțe familiei, rudelor, colegilor, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină.
Veșnică și binecuvântată să-i fie memoria.





