Noie ROTARU: ”Cu asta trăiesc”

 

 

Noie Rotaru e de ani buni în Israel.  Acolo muncește. Aici sunt toate celelalte. Copilăria, baștina, amintirile, mama, soția, fiica, școala  la care încă i se pot citi urmele. A scris câteva poezii. Nu îndrăznim să înțelegem dacă vor ajunge în istorii ale literaturii. Tot ce putem spune e că a căutat cuvinte pentru ași spune gândurile. Nu e mult? E totul.

 

 

Școala mea din Telenești

Școala mea din Telenești
Au trecut mulți ani,
S-au dus toamne și veri,
Dar școala ne așteaptă
Ca-n vremuri de ieri.
Pe vârful unui deal,
Cu cerul peste ea,
Pe-al boierului Teodosiu pământ,

Zidită cuvânt cu cuvânt
Școala în zări strălucea.
În clasa întâi,
Cu drag am învățat,
Primele litere-am scris,
Primele cuvinte-am rostit.
Cu prima-nvățătoare,
Și colegii mei dragi,
Am alergat prin curte,
Cu vise mari și pași.
Primul nostru fotbal,
Primele competiții,
Ne întreceam cu drag,
Cu dor și ambiții.
În micul atelier,
Munceam cu drag și spor,
Un ciutor făceam cu mâna,
Cu suflet și cu dor.
Lotul școlii ne chema,
La muncă și la soare,
Iar merele dulci de-acolo
Ne erau sărbătoare.
Au fost și vremuri grele,
Cu anii de ateism,
Din curtea bisericii
Ne goneau spre comunism.
Dar toate-au fost cândva,
Și toate-au rămas
Amintiri. Mai triste, mai dragi,
Chemate și azi.
Când astăzi ne întoarcem,
Cu lacrimi de bucurie,
Ne-apar în față dascălii,
Și școala din copilărie.
Au fost ani, au fost colegi,
Au fost și profesori,
Au fost atâtea amintiri,
Și-atâtea sărbători.
Școala mea din Telenești,
În suflet va rămâne,
Vă salutăm cu plecăciune,
Dascăli de ieri și de mâine!
Cu respect și cu iubire,
Vă spunem tuturor:
Mulțumim pentru copilărie,
Învățători și profesori!

 

Așa se face banul

 

 

Și eu, și tu, și ea, și el

Ar vrea s-ajungă-n Israel

Să facă pasul înainte

Chemați de locurile sfinte

Acasă lași copii și mame

Pentru un  trai un pic mai bun

E poate-aici, sau-n altă parte

Locul acela. Cum să-ți spun.

Și-ajungi în case reci, străine.

Ca un canar în colivie.

Fără duminici, fără bucurie

E doar tristețea lângă tine.

Un om strain mereu te cheamă.

Și-l îngrijești ca pe-a  ta mamă

I-arăți cum soarele răsare

Și cât e dragostea de mare.

Și râzi, și plângi, și-ți este jale

Și nici nu știi ce-i rău,  ce-i bine

Când lacrimi ștergi pe-o față care

E-o bucruie care-apune.

Tu nu ești singur, uite-n jur,

E-o lume care e ca tine

Din tot ce-i  rău tu cauți bine.

Cănd ziua-aduce-n dimineață

Nu doar lumina. Și speranță.

 

 

Parascovia — nume de mamă!

În toamna blândă, printre flori,
Iar crizantemele -nfloresc,
Și eu îți spun, trăind fiori

O, scumpă mama, te iubesc.

Strig ”Parascovia”, nume sfânt
Cu rădăcini din vremi străbune,
Ești astrul meu de pe pământ

Și calea către fapte bune.

În lume sunt atâtea nume,
Frumoase și de doruri pline,
Îl strig doar eu.  Doar pe al tău în astă lume

Și-as vrea să fii mereu cu mine.

 

Numele tău nu-I altul. Mama!

Îți cânt mereu cântec de dor.

Din inimă mereu mă cheamă
Să mă avânt la tine-n zbor.

Parascovia — nume tău, mama.
Cu suflet blând și iubitor,
Din inimă mereu mă cheamă

Și-mi face viața câmp cu flori.

Parascovia, Parascovia,
Nume drag, nume iubit,
Parascovia, Parascovia,
Suflet bun și fericit.

Parascovia, Parascovia,
Mamă blândă, chip senin,
Parascovia, Parascovia,
Mamă bună, chip divin.

De ziua ta, iubită mamă,
Să-ți fie viața ca o floare,
Cu sănătate și lumină,
Și bucurii mereu sub soare.

 

Crinul din ogradă

 

Dumnezeu pe drumul meu
Mi-a trimis un dar divin,
O iubire fără seamăn,
O ființă ca un crin.

Am sădit-o în viața mea
Cu iubire și căldură,
Dintre flori, e cea mai rară.
Ea-i soția mea. Comoară

Lilia, Lilia, Lilia,
Ești iubirea mea de-o viață,
Ești un crin înflorit
Ce îmi luminează-n față.
Lilia, Lilia, Lilia,
Floarea mea,  visarea mea,
Cât voi fi pe-acest pământ,
Îmi vei umple inima.

Te iubesc atât de mult,
Nici cuvinte n-am de-ajuns,
Tu ești sensul vieții mele,
Tu ești dorul meu ascuns.

Mi-ai dăruit  frumoși copii,
Și casa-i plină de iubire,
Și-ai făcut din zile pustii
O poveste de împlinire.

Lilia, Lilia, Lilia,
Ești iubirea mea de-o viață,
Ești un crin înflorit
Ce-mi luminează-n față.
Lilia, Lilia, Lilia,
Floarea mea, iubita mea,
Cât voi fi pe-acest pământ,
Îmi vei umple inima.

Pentru tot ce mi-ai dăruit,

Spun mereu ”Îți mulțumesc”
Și aș alege iar și iar
Lângă tine să trăiesc.

Eu te ador fără sfârșit
Te-oi ubi așa  mereu,
Ești tot ce-n viață am iubit,
Ești darul de la Dumnezeu.

 

Maria, Floare de Mai

O floare-n casă-a răsărit ,
În viața noastr-a înflorit

E fiica mea, fiica Maria

Frumoasă cum e iasomia.

 

E pentru tata mare bucurie

E cea mai scumpă bogăție

E fiica mea, fiica Maria

Cu ea începe veșnicia.

Maria, Maria, Maria,
Tu ești toată bucuria,
Ești regina noastră dragă,
Și ești viața noastr-ntreagă.

Te adorăm, te îmbrățișăm,
Și în inimi te păstrăm.

Maria, copilul meu,
Eu te voi iubi mereu.

 

 

Satul meu drag

Iujnoe, satul meu iubit,
Iujnoe, cu drag te-am îndrăgit,
Iujnoe, cu dor te voi cânta,
Oriunde voi ajunge, în suflet te-oi purta.

Lângă Vulcănești, în vale,
Stă un sat cu oameni vrednici,
Români, ucraineni și găgăuzi,
Uniți în zile bune și-n necazuri.
Cu ogoare roditoare,
Cu livezi și holde-n soare,
Și-au clădit o nouă vatră,
Pentru-ai lor copii de mâine.

Când Basarabia-n țară
A intrat cu dor și rost,
În acte-ai fost trecut, odată,
Trubăiești, precum ai fost.
Au trecut războaie, vremuri grele,
Dar numele n-a pierit,
Trubăiești, prin ele,
În amintire ai rămas, iubit.

Trei limbi răsună-n vatră,
Trei izvoare de cuvânt:
Româna, rusa și găgăuza
Se-mpletesc pe-acest pământ.
Fiecare grai își poartă
Rădăcina și trecutul,
Iar în sat, de-o viață-ntreagă,
Se-mpletesc cu drag cuvântul.

Când vara peste câmp coboară,
Și soarele arde-n zare,
Harbuji dulci se coc sub soare,
Iar satul e în sărbătoare.
Toamna, când recolta vine,
Se umplu hambarele de rod,
Prin case-i pâine și-i mai bine,
Că munca-i sfântă pentru-orice om.

Când Hramul satului sosește,
Și clopotul răsună lin,
Maica Domnului te păzește
Sub Sfântul Ei Acoperământ divin.
Se-adună oamenii-n credință,
Cu rugăciune și cu dor,
Iar fiecare casă poartă
Speranța-n zi din viitor.

Iujnoe, Iujnoe, satul meu iubit,
Iujnoe, Iujnoe, cu drag te-am îndrăgit,
Iujnoe, Iujnoe, cu dor te voi cânta,
Oriunde voi ajunge, în suflet te-oi purtaa.

Iujnoe, sat cu oameni vrednici,
Să-ți fie drumul luminat,
Să ai mereu copii și tineri,
Și-un viitor îmbelșugat.
Să-ți fie casele-n lumină,
Ogorul verde și bogat,
Iar pacea în vatrî să-ți rămână.
Iujnoe, satul meu curat!

 

SÂNGEREI, ORAȘUL MEU DRAG

Pe câmpia Bălțiului, sub cerul azuriu,

Sângereiul meu drag, mereu îl voi iubi.
Din vremea lui Șchiopu, din veacul de demult,
Era o mică seliște, iar timpul a trecut.

Din plaiuri de Bucovina, țărani au poposit,
Pe-acest pământ cu soare o vatră și-au zidit.
Româna, ucraineana, rusa — graiuri frumoase,
Se-aud și azi pe stradă, în inimi armonioase.

Un sânger, spune legenda, pe-aici cândva creștea,
Cu ramuri roșii-n soare și numele-l dădea.
Sângerei a fost odată, Lazovsc apoi s-a spus,
Dar numele cel vechi, prin vreme, iar a fost adus.

Aici au fost și oameni cu suflet luminat,
Savanți și poeți, artiști cu har înzestrat,
Sfinți și ostași de cinste, cu nume peste zări,
Ce-au dus faima orașului pe drumuri și hotare.

Aici mi-au fost străbunii, aici ei au trăit,
Aici mama, copilă, spre școală a pornit.
Aici, în țărna sfântă, străbunii mei dorm,
Iar eu, când spun Sângerei, în suflet mă întorc.

Sângerei, baștina mamei, e și baștina mea,
Te port în orice clipă, oriunde voi pleca.
Cu Sfântul Gheorghe-n hram și oameni gospodari,
Să ne trăiești, Sângerei, mulți ani și mulți ani mari!

 

Două vetre, două rădăcini, un singur suflet

Fiecare om poartă în suflet o vatră. Uneori, însă, viața ne dăruiește două — două locuri între care se împarte copilăria, memoria și dorul.
Pentru mine, aceste două vetre sunt Teleneștiul și Sângereiul.
Teleneștiul este locul în care am crescut, am învățat, am făcut primii pași spre lumea cea mare. Acolo am cunoscut școala, oamenii, ulițele copilăriei și bucuriile simple ale anilor care nu se mai întorc. Teleneștiul este parte din mine și va rămâne mereu în inima mea.
Dar, undeva mai adânc, acolo unde memoria își păstrează cele mai vechi rădăcini, se află Sângereiul — vatra bunicilor mei.
Acolo mă întorc cu gândul la ulițele pe care a copilărit mama, am copilărit eu. Nu pot uita nici de manele mele scumpe, surorile bunicului Ioan. Parcă îi mai aud pașii prin praful uliței, îi văd copilăria printre casele de odinioară și simt, peste ani, parfumul unei lumi pe care n-am trăit-o în întregime, dar pe care am moștenit-o prin poveștile ei.Astazi acea casa și ograda nu mai este. S-a schimbat totul. Aici locuiesc verișorii mei, verișoarele mamei.
Și nu pot uita casa bunicii Olena și a bunicului Ioan de la strada, cat și casa mătușilor mamei.. Ea se afla vizavi de Tipografia veche. Pentru mine, nu a fost doar o casă. A fost o bucată din sufletul familiei, un loc în care timpul parcă se oprea, iar oamenii dragi rămâneau pentru totdeauna tineri în amintire. In acea mahala, după decesul bunicilor au rămas doar mătușele mamei.
Poate că astăzi multe s-au schimbat. Unele case din mahala au  îmbătrânit, altele au fost demolate, ulițele s-au transformat, oamenii au pleacat, iar anii așază peste toate o tăcere pe care numai memoria o mai poate străbate.
Dar există locuri care nu dispar niciodată din amintiri.
Ele se mută din lume în suflet.
Teleneștiul este vatra copilăriei mele.
Sângereiul este vatra rădăcinilor mele.
Între aceste două vetre mi s-a așezat sufletul. Una îmi vorbește despre copilăria mea, cealaltă despre copilăria mame, cat și a mea și  despre bunicii mei. Două locuri, două povești, două drumuri care, în cele din urmă, se întâlnesc în aceeași inimă.
Și poate tocmai de aceea am simțit nevoia să scriu. Foarte puțin am scris despre Sângerei. Acum mi-am luat revanșa.
Ca să nu las timpul să șteargă ulițele de odinioară, să nu se piardă casa bunicilor și să nu rămână doar în fotografii chipurile celor care au fost înaintea noastră.
Am așezat în versuri ceea ce am păstrat în suflet.
Am scris despre Sângerei, orașul bunicilor mei, despre locul în care și-a lăsat urmele copilăria mamei și despre o vatră care, peste ani și peste distanțe, continuă să mă cheme.
Pentru că omul poate pleca departe de locul în care s-a născut sau de locul în care au trăit cei dragi.
Dar nu pleacă niciodată cu adevărat din locurile care au rămas în inima lui.
Iar eu port cu mine ambele vetre.
Teleneștiul și Sângereiul.
Două locuri. Două rădăcini.
Un singur suflet.