Vor fi sau nu vor fi gaze și curent în țevile și sârmele Patriei?

 Probabil vor fi. Altminteri urăt va fi. Pe omul normal însă, ar trebui să-l deranjeze starea asta de ghemuială informațională generală în care ne aflăm și care apasă zilnic neuronul vaccinat acum câțiva ani. Tot ghemuială generală era. Deschizi frigiderul și auzi amenințări, gaz nu va fi dacă scumpire nu va fi, foamete – s-ar putea, încă nu, apă caldă cum a da Dumnezeu, doar picături, picături care sparg țeasta nu prin forță, ci prin desele-i căderi, să te „șizănești” nu alta.
Îi aud pe unii, dintre acei care totdeauna sunt mereu în deplină regulă și cu rezerve pentru 2000 de ani înainte, nu-mi pasă, do,mle, eu am sobă, eu am lemne, am generator pe diessel. Stai așa! În caz de caz fără de gaz, cetățeneeeee, rănd pe rănd, pe toți timpurile ne vor răci, cu sau fără cupteraș sau burjuikă. Trăim într-o lume în care toți laolată suntem total dependenți de kilowat. Un limbric de kilowat. Nu va fi kilowatul, nu va fi nimic. Nu vei avea, omule, unde face pipi, pentru că în circa trei zile se vor dupli calalizările și tot atunci vor răbufni infecțiile. Unii da, vor fi mântuiți, pentru că se vor ușura în grădină sau după colțul casei. Pe această notă optimistă…