Sfârșitul romantismului: cum schimbă UE regulile extinderii

„Este remarcabil faptul că Ucraina și Moldova, deși se află într-o situație foarte tensionată din punct de vedere al securității lor, sunt extrem de dornice să se apropie de UE și, prin urmare, au început deja negocierile și au deschis primul cluster.”

Acestea sunt cuvintele directoarei adjuncte a Consiliului European pentru Relații Externe (ECFR), Vesela Cherneva, și vin exact în momentul în care a început procesul oficial de negocieri pentru aderarea celor două țări la Uniunea Europeană (UE).

Astfel, UE a dfemarat un proces de extindere cu adevărat geopolitică. Forța motrice a acestui proces nu este doar dorința de a promova valori comune, de a extinde piața și de a consolida instituțiile comune, ci și necesitatea de a asigura securitatea continentului într-un context geopolitic în continuă schimbare.

Ucraina: călătoria unei națiuni călite în lupte din lumea post-sovietică în UE

Potrivit directorului adjunct al Consiliului European pentru Relații Externe, extinderea iminentă a UE este singura modalitate de a ancora instituțional Ucraina într-un cadru serios și durabil, în special considerând faptul că poziția SUA a rămas clară atât în timpul mandatului lui Donald Trump, cât și al lui Joe Biden: extinderea NATO pentru a include Ucraina nu este posibilă.

„În prezent, apartenența la UE este singura modalitate de a integra sistemele de securitate ale Ucrainei și Europei. Aceasta este o discuție complet diferită de negocierile privind capitolele, clusterele, standardele sanitare și alte cerințe de aderare. Vorbim despre garanții de securitate, dar și despre transferul de tehnologii militare din Ucraina către Europa și, într-un sens mai larg, despre modul în care Ucraina – care deține în prezent cea mai puternică și mai capabilă de luptă armată din Europa – poate, apărând Europa, să devină parte a dialugului privind securitatea europeană”, spune ea.

Ognyan Minchev, politolog, profesor și director executiv al Institutului pentru Studii Regionale și Internaționale, centru de analiză independent din Bulgaria, consideră, de asemenea, că importanța Ucrainei este substanțială și că întrebările legate de integrarea sa sunt extrem de complexe.

„Ucraina deține în prezent singura armată cu adevărat capabilă de luptă de pe continentul european. Armatele Europei de Vest au un număr foarte limitat de personal și, până de curând, primeau un nivel extrem de scăzute de finanțare. Lipsa resurselor reale, inclusiv a armelor, pentru a aborda provocările securității militare face din Ucraina un partener mai atractiv”, susține el.

Deși mulți experți ar indica contribuția Ucrainei la securitatea europeană drept cel mai mare beneficiu al aderării sale la UE, țara poate contribui și la dezvoltarea în alte domenii. Există, fără îndoială, un mare potențial de dezvoltare în domeniile agriculturii și creșterii animalelor. Țara are o vastă suprafață de teren cultivat și se numără printre principalii producători mondiali de o serie de culturi de cereale, cum ar fi grâul, porumbul, orzul, orezul și altele. Exportă aceste produse către țări terțe, iar aderarea ar crește influența economică a Uniunii în aceste regiuni.

Aderarea Ucrainei ar putea duce, de asemenea, la cooperarea dintre diferite sectoare și ar putea avea ca rezultat o creștere a producției de carne și lactate ca urmare a creșterii producției de cereale.

Dincolo de agricultură, industria farmaceutică a Ucrainei ar putea oferi UE o oportunitate de a-și reduce dependența de importurile de medicamente generice din China și din diverse țări asiatice. Datorită climatului său favorabil, Ucraina are, de asemenea, un potențial imens pentru diverse tipuri de energie regenerabilă. Depozitele de galiu, rutil, grafit, minereuri de magneziu, litiu și alte minerale vitale pentru tranziția verde ar putea contribui la producția europeană și ar putea ajuta UE să concureze cu China.

Potrivit lui Ognyan Minchev, integrarea Ucrainei reprezintă o provocare majoră, deoarece implică o țară mare, slabă din punct de vedere instituțional, cu niveluri ridicate de corupție, o organizare economică deficitară și deficiențe semnificative în funcționarea vieții publice.

„Ucraina a fost forțată să se transforme într-o mașinărie de luptă eficientă, dar în alte privințe rămâne o societate post-sovietică cu probleme serioase în domeniile menționate mai sus. Acest lucru face extrem de dificilă integrarea sa rapidă în UE”, notează politologul.

Moldova: o piesă cheie în arhitectura de securitate a Europei continuă să se confrunte cu dificultîți sub umbra Rusiei

„Moldova – un element mic, dar semnificativ, în cadrul efectului de domino mai amplu al securității din regiunea Mării Negre, care devine un aspect din ce în ce mai crucial al securității europene în ansamblu. Acest lucru se datorează faptului că confruntarea dintre regimul Kremlinului și Europa se desfășoară efectiv pe linia formării unei noi ”Cortine de Fier” care se formează în Ucraina și în regiunea Mării Negre”, spune Minchev.

Vesela Cherneva susține că aderarea Republicii Moldova este, de asemenea, deosebit de importantă având în vedere poziția sa de stat aflat la confluența unor interese geopolitice, în condițiile în care Rusia a demonstrat că nu acceptă existența unor astfel de state în vecinătatea sa.

„Rusia încearcă să cucerească și să controleze astfel de zone. Dacă Moldova nu vrea să aibă soarta Belarusului sau a Georgiei, trebuie să facă pași rapizi către integrarea europeană”, spune ea.

De-a lungul multor ani Moldova a servit drept teren de testare pentru războiul hibrid al Rusiei. În timp ce țările din Europa de Vest abia acum se confruntă cu amploarea atacurilor hibride rusești, Moldova își dezvoltă de mulți ani propria reziliență și elaborează măsuri de contracarare. Țara aduce securității europene o expertiză valoroasă dobândită din combaterea dezinformării rusești și rezistența la încercările repetate ale Kremlinului de a se amesteca în procesele sale politice interne.

Totuși, aderarea Moldovei ar avea implicații care se extind mult dincolo de securitate. Deși deține mult mai puțin teren agricol decât Ucraina, țara are potențialul de a aduce o contribuție semnificativă sectorului agricol european. Moldova s-a integrat treptat în piața unică a UE prin intermediul Zonei de Liber Schimb Aprofundate și Cuprinzătoare (DCFTA). Anul trecut, a devenit cel mai mare furnizor de semințe de floarea-soarelui al Uniunii Europene, reprezentând 57,5% din importuri.  Exportul de fructe către UE a atins, de asemenea, volume semnificative. Apartenența deplină la UE ar permite fermierilor moldoveni să participe pe deplin la piața unică și să contribuie la extinderea capacității agricole a Europei.

Moldova dispune, de asemenea, o forță de muncă relativ bine calificată, care ar putea contribui la atenuarea deficitului de forță de muncă cauzat de declinul demografic din mare parte a Uniunii Europene. Același lucru este valabil și pentru Ucraina. Întrucât multe state membre se confruntă cu populații în scădere și îmbătrânire, aderarea ambelor țări ar putea oferi capitalul uman atât de necesar și ar putea sprijini creșterea într-o serie de sectoare economice.

Împreună, Ucraina și Moldova au o populație totală de peste 42 de milioane de locuitori. Aderarea lor ar extinde piața unică a Uniunii Europene la aproape 500 de milioane de consumatori, sporind nu doar dimensiunea acesteia, ci și atractivitatea sa pentru investiții și creșterea economică pe termen lung.

Aderarea Ucrainei și a Moldovei nu va fi un angajamnet ușor. De la începutul secolului al XXI-lea, Uniunea Europeană a trecut deja prin cel mai mare val de extindere odată cu aderarea țărilor din Europa Centrală și de Est. Întrucât blocul se află acum în pragul unei noi extinderi istorice, acesta trebuie să facă un bilanț al realizărilor, deficiențelor și lecțiilor desprinse din extinderile anterioare. Aceste lecții se pot dovedi decisive în conturarea drumului Ucrainei și al Moldovei către aderarea la UE.

Extinderea granițelor proiectului european și succesele sale

Aderarea țărilor din Europa Centrală și de Est a fost în centrul dezvoltării Europei de la sfârșitul Războiului Rece. A marcat momentul în care multe foste state din Blocul Estic au ales să întoarcă spatele trecutului și să îmbrățișeze o nouă cale civilizațională.

„Extinderea din 2004 a fost apoteoza, punctul culminant al visului european de reunificare. Revenirea țărilor noastre la familia europeană, căreia îi aparținuseră dintotdeauna înainte de a fi desprinse după al Doilea Război Mondial, părea să încheie acel ciclu istoric”, spune Vesela Cherneva.

Deși procesul nu a fost lipsit de provocări, Cherneva susține că extinderea către Europa Centrală și de Est a transformat Uniunea Europeană într-un actor global cu adevărat influent, susținut de una dintre cele mai mari piețe unice din lume.

Ognyan Minchev împărtășește această evaluare, subliniind importanța extinderii pentru ponderea geopolitică a UE, atât în prezent, cât și în anii următori. În opinia sa, într-un moment în care apar noi centre de putere globală, extinderile succesive ale Uniunii au permis Europei să rămână o forță capabilă să își proiecteze influența pe scena internațională.

Probleme, lecții și epoca Ungariei lui Orbán

Potrivit lui Cherneva, extinderile din 2004 și 2007 au reprezentat un „moment romantic” pentru Uniunea Europeană. Astăzi, însă, acestea sunt privite cu sentimente contradictorii, deoarece au dat naștere și unor provocări. De exemplu, politica pe care a pus-o în aplicare timp îndelungat prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, aflat la putere, și care a frânat ani de zile dezvoltarea UE.

„Extinderea a produs și probleme de mai mică amploare, cum ar fi [prim-ministrul Slovaciei Robert] Fico și [prim-ministrul Sloveniei Janez] Janša, care subminează periodic unitatea europeană. Acest lucru a dus, de asemenea, la apariția în UE a unor state în care corupția este la ordinea zilei, precum Bulgaria și România. Până în prezent, aceste țări — și chiar într-o măsură mai mare decât înainte de aderare — nu numai că nu au reușit să combată corupția, ci s-au înrădăcinat și mai adânc în acest sistem oligarhic”, afirmă Cherneva.

Ea menționează că criteriile de aderare la Uniune sunt acum mult mai exigente decât erau în trecut, tocmai din cauza unora dintre greșelile comise în timpul extinderilor anterioare. UE lucrează, de asemenea, la mecanisme care ar permite anularea negocierilor de aderare în cazul în care o țară candidată începe să se retragă de la valorile democratice.

Potrivit lui Cherneva, UE a învățat mai multe lecții cruciale din cele trei runde de extindere ale secolului XXI și pune treptat în aplicare mecanismele necesare pentru a evita repetarea greșelilor din trecut.

„Prima lecție este că un stat membru nu ar trebui să poată submina separarea puterilor în timp ce blochează simultan decizii europene cheie. Aceasta a fost abordarea adoptată de Viktor Orbán după ce UE a înghețat finanțarea Ungariei în cadrul Facilității de redresare și reziliență”, explică Cherneva. Ea adaugă că Uniunea are nevoie de un mecanism eficient pentru a interveni atunci când democrația se erodează în cadrul unui stat membru și consideră că acest lucru va fi realizat din ce în ce mai mult prin intermediul Cadrului Financiar Multianual al UE.

„A doua lecție majoră, în special în legătură cu Orbán, se referă la abuzul puterii de veto. Există discuții tot mai numeroase despre extinderea votului cu majoritate calificată chiar și în domenii cheie precum securitatea și apărarea”, spune ea.

În opinia sa, a treia lecție majoră se referă la capacitatea Uniunii de a preveni paralizarea deciziilor critice în perioadele de criză. Potrivit acesteia, acest lucru se va realiza prin coaliții de țări cu aceleași viziuni, urmând modelul Coaliției celor Voluntari, care sunt susceptibile de a deveni o caracteristică din ce în ce mai comună a politicii europene.

Impactul crizelor

Potrivit Veselei Cherneva, cele mai serioase provocări care însoțesc extinderea UE au provenit din interiorul Uniunii însăși – mai exact, din modul în care noile state membre au utilizat propriile reguli ale UE. Ognyan Minchev susține însă că principalul obstacol a fost succesiunea crizelor internaționale majore care au coincis cu procesul de extindere.

În opinia sa, fiecare extindere succesivă a făcut din ce în ce mai dificilă atingerea deciziilor comune care să reconcilieze interesele unui număr tot mai mare de state membre și chiar mai dificilă administrarea eficientă a acestor interese. Provocarea devine și mai mare atunci când este agravată de crize succesive.

Analistul politic subliniază că extinderea istorică a UE din 2004, urmată de aderarea Bulgariei și a României în 2007, a fost curând umbrită de criza financiară globală din 2008-2010.

„Pentru Uniunea Europeană, aceasta a fost și o criză a arhitecturii sale instituționale, a finanțelor sale comune, a monedei sale unice – euro – și a modului în care a trebuit să răspundă la criza financiară profundă a Greciei și la povara tot mai mare a datoriilor țărilor din sudul Europei. Acesta a fost un alt proces care a agravat dificultățile de integrare a noilor state membre”, spune Minchev.

El adaugă că evoluția UE a fost modelată și de transformarea sistemului internațional în al doilea deceniu al secolului XXI.

„Așa-numitul consens liberal care a definit anii 1990 și primul deceniu al secolului XXI a cedat treptat locul unei ere reînnoite de rivalitate geopolitică”, observă el.

Potrivit lui Minchev, în anii 1990, Uniunea Europeană se considera prototipul viitoarei ordini globale imaginate de susținătorii consensului internațional liberal. Tocmai de aceea, renașterea competiției geopolitice – chiar în momentul în care Uniunea se extindea – a declanșat o criză de identitate internă atât de profundă.

Crizele au continuat să se acumuleze și criza migrației din 2015 devenind unul dintre cele mai semnificative teste cu care s-a confruntat UE.

„Un milion și jumătate de oameni au traversat granița din insulele grecești și au traversat Europa pe jos, îndreptându-se spre Germania, Suedia și alte țări. A devenit clar că Europa se confrunta cu o profundă criză de identitate. În această lume nouă, Europa nu mai era modelul universal admirat al viitoarei ordini globale la care toată lumea aspira să se alăture. Acum se confrunta cu adversari hotărâți, actori ostili și chiar dușmani fățiși”, spune Minchev.

În evaluarea sa, o parte din această criză de identitate s-a reflectat în polarizarea politică crescândă a societăților și instituțiilor europene în jurul unor viziuni ideologice concurente. Ascensiunea populismului de dreapta a creat provocări suplimentare pentru proiectul european și valorile sale fundamentale.

„Toate acestea s-au desfășurat odată cu complexitățile extinderii în sine. Și toate acestea afectează inevitabil perspectivele viitoarelor runde de extindere a UE”, conchide Minchev.

În timp ce Minchev consideră crizele o povară suplimentară pentru procesul de extindere a UE, Cerneva le consideră „una dintre modalitățile prin care Uniunea Europeană își dezvoltă instituțiile și instrumentele politice” .

De data aceasta însă, ambele părți sunt de acord că blocul se confruntă cu ceea ce descriu ca o „extindere urgentă determinată de o amenințare geopolitică” .

Posibile căi pentru Ucraina și Moldova către UE

Potrivit Veselei Cherneva, în acest context complex, UE a început să acorde mai multă atenție Ucrainei și Moldovei și procesului lor de aderare decât țărilor din Balcanii de Vest, care nu cu mult timp în urmă erau o prioritate în cadrul procesului de extindere.

Ea consideră că ambele țări pot începe punerea în aplicare a tuturor măsurilor și inițiativelor legislative solicitate de Comisia Europeană – chiar dacă Ucraina se află în război, iar Moldova se apără pe un front hibrid.

În opinia sa, extinderea este un proces care nu este atât de simplu și de optimist pe cât părea în trecut. Cel mai mare risc constă în admiterea unor noi membri fără ca țările candidate să fie cu adevărat pregătite pentru aceasta.

Minchev susține că tocmai acesta este motivul pentru care integrarea celor două țări se va realiza, cel mai probabil, în etape, permițând Ucrainei – ca factor cheie în securitatea europeană – să fie sprijinită în transformarea sa către îndeplinirea standardelor fundamentale necesare pentru aderarea la UE.

Potrivit acestuia, în cadrul UE se conturează diverse tendințe și concepții privind viitorul Uniunii. De exemplu, integrarea în ritmuri diferite. În viziunea sa, o abordare diferențiată în ceea ce privește aderarea diferitelor țări candidate va deveni, probabil, una dintre trăsăturile definitorii ale dezvoltării viitoare a Uniunii Europene.

Autori: Desislava Koleva, Radoslav Alexandrov

Articolul original a fost pu