„E ca și cum te-ai întoarce în Vestul Sălbatic”– Republica Moldova încearcă să-și atragă înapoi cetățenii pierduți

Drept urmare a emigrării în masă, Republica Moldova se numără printre țările cu cea mai rapidă depopulare din lume. Unul din patru moldoveni locuiește în străinătate. Prin urmare, statul încearcă să-și atragă cetățenii înapoi.

„Chișinăul este un oraș al contrastelor”, spune Sașa, un tânăr cu șapcă de baseball și jachetă bej. Discutăm cu el la țigări și cafea decofeinizată la centrul comunitar Casa Zemstvei. Fraza lui sună ca un clișeu, dar în timp ce mă plimb prin capitala țării cu aproape trei sferturi de milion de locuitori , îmi amintesc de ea de mai multe ori.

Chiar și în centrul orașului există case joase cu grinzi de lemn, adesea cu meseriași îngenuncheați în fața lor, cu ciocanul sau pensula în mână. Bulevardele largi, pe care se târăsc coloane de mașini și troleibuze albastre și albe, sunt mărginite de structuri brutaliste maiestuoase din beton și clădiri din calcar alb, împodobite cu reliefuri neoclasice. Totuși, la doar câteva străzi distanță, marile bulevarde sunt înlocuite de drumuri distruse unde, în ciuda stării lor deplorabile, tot mai multe mașini sunt parcate cu încăpățânare.

Este sfârșitul lunii martie, iar primăvara își face loc pe străzi. În numeroasele parcuri, încă dominate de pustietatea copacilor goi după iarnă, strălucește galbenul vesel al forsiției. Pe trotuare, femei în vârstă, cu batiste florale, stau nemișcate, încercând să vândă buchete de narcise, cactuși minusculi sau ceapă verde proaspătă pentru câțiva lei. În apropiere, reclamele magazinelor spațioase și strălucitoare și ale cafenelelor și restaurantelor elegante – adesea etichetate „restaurant european” pe Google Maps – îi atrag pe clienți să intre.

„Cum îți Chișinăul – oraș european sau sovietic? Anul trecut, niște prieteni m-au vizitat aici și mi-au spus că aici se simte un suflu european. Am fost atât de mândru”, a fost un refren pe care l-am auzit în mai multe variante în timpul șederii mele.

Între război și integrarea europeană

De la invazia rusă a Ucrainei în 2022, situația geopolitică a dominat discuția publică din Republica Moldova. Mulți se temeau că, dacă Ucraina ar cădea, următoarea pe linia de plutire ar fi vecina Moldova, o țară aproape de douăzeci de ori mai mică ca suprafață.

Deși acest lucru nu s-a întâmplat, războiul de la graniță afectează țara în mod direct. La mijlocul lunii martie, guvernul a declarat o situație de urgență din cauza contaminării râului Nistru cu combustibil, în urma unui atac rusesc asupra unei centrale hidroelectrice ucrainene. În mod similar, Republica Moldova se confruntă cu întreruperi de curent ca urmare a atacurilor rusești asupra infrastructurii electrice ucrainene.

Uniunea Europeană a deschis negocierile de aderare cu Republica Moldova în decembrie 2023. Deși Macedonia de Nord sau Serbia au rămas în statut de candidate de peste un deceniu, și aderarea lor pe termen scurt este puțin probabilă, guvernul moldovean adoptă în grabă reformele cerute de UE, sperând să încheie un tratat de aderare până în 2030.

Calea integrării europene a fost restrânsă, dar în cele din urmă confirmată în 2024 de două scrutinuri simultane: un referendum privind includerea integrării UE în constituția Republicii Moldova și alegeri prezidențiale în care Maia Sandu, din partea partidului de guvernământ liberal de centru-dreapta, Partidul Acțiunii și Solidarității (PAS), a fost aleasă pentru un al doilea mandat consecutiv. Și a fost confirmată încă o dată în 2025, când PAS a câștigat alegerile parlamentare.

Totuși, acele alegeri ar fi decurs diferit dacă nu ar fi fost voturile diasporei moldovenești, care numără astăzi aproximativ un milion de persoane.

Lipsa de medici și gropari

Moldova se numără printre șările cu cea mai rapidă depopulare din lume. Dacă în 1991 populația era de aproape patru milioane și jumătate de locuitori, astăzi în țară locuiesc mai puțin de trei milioane de oameni. Fiecare al cincilea copil din țară crește cu un singur părinte sau chiar fără părinți.

„Când cineva moare, conform tradiției locale, opt bărbați ar trebui să sape groapa. Dar în unele sate, cu greu găsești opt bărbați adulți”, spune sociologul și jurnalistul Vitalie Sprînceană, ilustrând situația cu o anecdotă amară. Lipsesc groparii, lipsesc medicii. Populația îmbătrânește, iar în viitor, s-ar putea să nu mai fie suficienți contribuabili pentru a susține pensiile mici și serviciile publice subfinanțate.

Republica Moldova, care a fost lovită de o criză economică severă și de lungă durată la scurt timp după obținerea independenței față de Uniunea Sovietică, a fost mult timp descrisă drept cea mai săracă țară din Europa. Rămâne printre cele mai sărace, deși, în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor, Ucraina și Kosovo (a cărui independență este recunoscută doar de aproximativ jumătate din statele membre ale ONU) se confruntă în prezent cu o situație mai proastă.

Emigrarea în masă pentru muncă a început în anii 1990. Inițial, era în principal de bărbați, care se îndreptau cel mai adesea spre Rusia pentru a lucra pe șantierele de construcții – puteau merge acolo fără viză și vorbeau limba rusă. După criza financiară rusă din 1998, populația a început să emigreze mai mult spre Occident, în special în România și Italia, unde femeile din Republica Moldova au acoperit cererea tot mai mare de îngrijitoare.

Inițial, nu au avut de ales decât să treacă granițele ilegal. Acest lucru s-a schimbat odată cu intrarea României în Uniunea Europeană în 2007, ce a declanșat un alt val masiv de emigrare. România permite acordarea cetățeniei oricărei persoane care a fost cetățean român înainte de 1940 – când Uniunea Sovietică a anexat Basarabia (teritoriul Moldovei de astăzi) – inclusiv descendenților până la a treia generație. Astăzi, aproximativ o treime din populația Republicii Moldova deține dublă cetățenie.

„Cei mai buni au plecat”

Anul 2014 a marcat Republica Moldova prin intensificarea migrației, alimentată de introducerea călătoriilor fără vize în UE și de o pierdere masivă a încrederii în urma scandalului de corupție „de un miliard”. Printre creatorii fraudei – în care un miliard de dolari a fost deturnat din sistemul bancar moldovenesc – s-au numărat oligarhii Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc, incluși în lista de sancțiuni UE, precum și fostul prim-ministru Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova, care a preluat puterea în 2009 cu promisiunea de a scoate țara din sărăcie și de a o integra în UE.

În acea perioadă din țară plecau în număr mare copiii emigranților, care plecaseră la începutul mileniului pentru muncă precară în Occident. Spre deosebire de părinții lor, ei nu plecau doar din cauza situației economice deplorabile a țării, ci și din cauza speranțelor politice zădărnicite și a stării nesatisfăcătoare a serviciilor publice.

„Învățământul universitar era o afacere pe vremea când studiam; diplomele erau de vânzare. Aveam colegi care nu veneau niciodată la ore și totuși obțineau cele mai bune note”, explică Vlada Ciobanu în biroul alb și minimalist al Centrului de Politici și Reforme, o organizație a societății civile axată pe transparență și participare civică.

Ciobanu a obâinut licența la o universitate din Republica Moldova și a plecat în Marea Britanie pentru masterat. „Întrebarea nu era dacă ar trebui să o fac, ci când. Dacă obțineai o licență în Republica Moldova, era aproape obligatoriu să faci un masterat în străinătate”, adaugă ea.

După cum confirmă sociologul și expertul în migrație Alexandr Makuhin, emigrarea pe atunci era pur și simplu „normală”: „Dacă voiai să-ți construiești o anumită carieră, să reușești în știință sau să lucrezi pentru o corporație multinațională, nu aveai de ales decât să emigrezi.”

Sprînceană explică faptul că, exact pe măsură ce rețelele sociale au început să joace un rol tot mai important, au ajuns la putere partide al căror program principal era integrarea rapidă în UE. Prin urmare, discuția publică din Republica Moldova privind emigrația s-a schimbat fundamental.

„Una dintre narațiunile dominante este afirmația că «cei mai buni au plecat». Există un grăunte de adevăr în asta: începând cu anii nouăzeci, medicii, inginerii, profesorii și oamenii de știință au plecat pentru a obține locuri de muncă în Occident mult sub calificările lor. Până în 2010, însă, cuvântul «diaspora» nu era folosit deloc, oamenii vorbeau pur și simplu despre Gastarbeiters moldoveni”, spune Sprînceană.

În anii 2010, datorită influenței sporite a noilor tehnologii, o parte a diasporei moldovenești a început să participe de la distanță la politica internă. „Au început să comenteze situația internă, exprimându-și furia, tristețea și bucuria față de ceea ce se întâmpla acasă. Și, cel mai important, au început să participe la alegeri. Așa-numitele forțe pro-europene și-au dat seama că acesta era un electorat imens, foarte loial unor puncte din programul lor. Și au început să vizeze diaspora în campaniile lor”, continuă Sprînceană. Prin urmare, narațiunea conform căreia „cei mai buni au plecat” exprimă și nemulțumirea unei părți a elitei față de populația autohtonă.

În 2012, sub guvernul retoric pro-european al lui Vlad Filat, a fost creat Biroul Relații cu Diaspora pentru a consolida legăturile dintre emigranții moldoveni și patria lor. Și, ce este mult mai important, pentru a facilita întoarcerea lor în țara în depopulare, desigur, dacă aceștia doreau acest lucru.

Goana după aur

„A te întoarce în Moldova e ca și cum te-ai întoarce în Vestul Sălbatic, ca și cum ai merge în California în timpul Goanei După Aur. Nu e deloc ușor. Dar acum e cel mai bun moment să te întorci. Trebuie să muncești ca un cal timp de un an sau doi, ca să te dovedești – și vei începe să câștigi suficienți bani pentru o viață mai confortabilă decât ai avea în Statele Unite sau Europa”, îmi spune în grabă Vlad Vedrașco, un bărbat în vârstă de 38 de ani, îmbrăcat într-o cămașă albă cu dungi albastre.

Ne întâlnim în unul din acele „restaurante europene” unde îi place să ia micul dejun. Prețurile sunt într-adevăr europene – pentru o apă minerală mare, un latte, o omletă și o bruschetă cu friptură de vită, lăsăm echivalentul a peste 20 de euro. Asta într-o țară în care salariul mediu este în jur de 800 de euro, și doar o treime dintre angajați câștigă salarii peste medie.

Vedrașco, fiul unor vinificatori și absolvent de economie, a emigrat în Statele Unite în 2013 pentru a-și urma „Visul American”. El spune că a moștenit „gena antreprenorială” de la părinții săi și, în doi ani, a devenit un om de afaceri de succes în comerțul electronic. „Dar spiritual nu mă simțeam împlinit; ceva din mine era gol. Cred că tot timpul așteptam un motiv să mă întorc”, își amintește el.

A găsit un motiv să se întoarcă în 2018, când părinții săi nu au mai putut să administreze vinăria. Astăzi, exportă vin din satul natal în UE și își împărtășește know-how-ul cu alții din industrie. „Mi-am îndeplinit visul american în Moldova: am devenit un antreprenor prosper care influențează pozitiv viața altora”, declară el, încheind interviul cu un apel către emigranții moldoveni ezitanți să se întoarcă în patrie: peste cincisprezece ani va fi prea târziu.

Dezvoltarea „Moldovei europene” în ciuda lipsei de forță de muncă

Autoritățilr moldovenești încearcă activ să promoveze istorii similare despre persoane reîntoarse care au avut succes și care „au găsit aur” în patria lor pentru a atrage înapoi tineri profesioniști. Majoritatea programelor pentru repatrierea tinerilor vizează micii antreprenori, oferindu-le scutiri de taxe și granturi.

În plus, statul atrage cetățeni din străinătate, evidențiind oportunitatea de a influența rapid și semnificativ afacerile interne și de a contribui la dezvoltarea unei „Moldove europene moderne”. Țara primește granturile europene, statul are nevoie de oameni, iar o carieră în administrația publică poate fi dezvoltată destul de repede și ușor.

Nu este diferit nici în sectorul civil. „Dacă vrei să faci ceva în comunitatea ta sau să te implici în societatea civilă, vezi rezultate relativ repede. Mai ales acum, când primăriile și guvernul sunt puțin mai deschise decât înainte. Ai sentimentul că contezi și că vocea ta are o autoritate mai mare aici decât ai avea-o în străinătate”, confirmă Ciobanu.

Ciobanu s-a întors în țară în 2013, într-o perioadă în care după guvernarea lui Vlad Filat declinul democrației era deja evident din cauza corupției la nivel înalt.

„Toată lumea se uita la mine puțin ciudat. Întoarcerea din străinătate era văzută pe atunci ca un eșec, ca o dovadă a lipsei de curaj. În următorii trei ani, majoritatea prietenilor mei au plecat. Unii susțineau că se vor întoarce când țara va fi în ordine, când va exista mai multă democrație. Dar cine va face asta?”, întreabă ea cu un zâmbet larg.

Mai bine săraci acasă decât bogați în străinătate

Cu toate acestea, condițiile salariale din sectorul public și civil rămân nesatisfăcătoare în comparație cu sectorul privat. Pe fundalul războiului din Ucraina, care a provocat o criză energetică și o inflație ridicată în Moldova,  Chișinăul primește credite de la Fondul Monetar Internațional. Iar FMI cere de la debitorii săi „disciplină fiscală” – cu alte cuvinte economie severă.

Într-o altă zi însorită de primăvară, mă îndrept spre Centrul de Excelență în Transporturi din sudul Chișinăului împreună cu Stela Crudu și fratele ei, scriitorul Dumitru, unde studiază fiica cea mică a Stelei. Stela a venit astăzi la Chișinău din satul ei din nord pentru o întâlnire cu părinții. Are șase copii în total.

Inițial, trebuia să sosească la ora 10 dimineața cu autobuzul. În cele din urmă, ajunge la prânz cu taxiul, pentru că autobuzul pur și simplu nu a apărut. „A luat un împrumut și nu a putut ține pasul cu plățile. A plecat în Italia să lucreze ca îngrijitoare. I-a luat doi ani să achite datoriile. Timp de încă trei ani, a încercat să economisească niște bani, iar după cinci ani, s-a întors în satul nostru”, explică Dumitru pentru sora sa. Stela zâmbește senin și pronunță cu grijă: „Milletrecento, millequattrocento euro.” Ca îngrijitoare în Italia, câștiga aproximativ 1.300 sau 1.400 de euro pe lună.

Astăzi, Stela lucrează într-o fabrică de automobile din satul ei. „Quattrocento, cinquecento euro”, adaugă ea. La fabrica din Republica Moldova, câștigă aproximativ 400 sau 500 de euro. „Dar spune că ar prefera să fie săracă în patria ei decât bogată în străinătate. În plus, la noi în sat, poate locui în propria casă și poate avea animale”, traduce Dumitru. Stela enumeră animalele pe care le are: vaci, cai și doi hamsteri, dintre care unul este agresiv. „Morde”, explică Stela – mușcă – și glumește clănțăind din dinții.

În timp ce Stela participă la întâlnire, vorbesc cu Alina, o profesoară de franceză care a locuit cu soțul ei la Roma. Această femeie elegantă, îmbrăcată într-un sacou roșu, își amintește exact cât timp a petrecut în emigrație: cinci ani, opt luni și două zile. „A fost o ocazie să învăț atât de multe lucruri; această experiență mi-a lărgit orizonturile! Ne-am integrat bine… dar în țara natală respiri altfel”, spune ea.

Descrie cu entuziasm cum avansează sistemul de învățământ din Republica Moldova și cât de mândră este să contribuie la acesta datorită experienței sale în străinătate. Apoi o întreb despre condițiile de muncă din învățământul public.

„Sunt optimistă; de obicei nu mă plâng; încerc mereu să văd fiecare situație ca pe o oportunitate de a-mi îndeplini visurile”, modest începe să răspundă Alina. „Dar… este adevărat că situația economică din învățământul public este oarecum nefericită. Pe de altă parte, în învățământul privat, salariile sunt decente; și, prin urmare, acolo lucrează oameni motivați și creativi.”

Alina subliniază că statul ar trebui să comunice activ cu cei care se întorc și să-i ajute pe toți să se reintegreze – nu doar pe antreprenori. „Cunosc oameni care s-au întors, au stat aici doi sau trei ani și apoi au plecat din nou în străinătate”, recunoaște ea. Un moment mai târziu, stau cu Stela și fiica ei la terasa unei cafenele din parc. Fiica repetă fără ezitare că va pleca în străinătate după absolvire. Nu știe unde sau pentru ce – are doar 15 ani – dar vrea să plece.

Marea majoritate nu se va întoarce

După cum confirmă expertul în migrație Makuhin, nu se produce o inversare a tendinței de emigrare. Între 2020 și 2025, țara a pierdut peste 200.000 de oameni. Cei care se întorc o fac în principal din motive personale. Mulți dintre cei care au plecat, în schimb, se simt deja mai puternic atașați de țara lor adoptivă, datorită unui loc de muncă, unei case și familiei.

„Programele guvernamentale destinate diasporei se concentrează adesea pe cultură, încercând să manipuleze cu sentimentele nostalgice: ești moldovean, întoarce-te în țara ta, te vom primi aici! Poate suna cinic, dar cea mai eficientă modalitate de a face diaspora să se întoarcă este sprijinul economic”, conchide Makuhin.

Ciobanu observă că oamenii nu pot fi ademeniți înapoi doar prin promisiunea unui loc de muncă bun: „Avem nevoie de transport public mai bun, de un sistem social, de locuințe accesibile – despre care nu se vorbește. Dorin Recean [fostul prim-ministru] tocmai a declarat că este mai bine să nu intervenim pe piața imobiliară, ceea ce contrazice experiența altor țări.”

Când îl întreb pe Sprînceană ce ar trebui să facă guvernul pentru a-i atrage înapoi pe cetățenii pierduți, el răspunde cu o întrebare: „Și chiar avem nevoie de asta? Marea majoritate a emigranților moldoveni nu se vor mai întoarce niciodată. Nu are rost să cheltuim resurse publice încercând să-i convingem pe cei de neînvins. Da, Moldova are nevoie de oameni. Dar în atâtea regiuni ale lumii, viața este mult mai grea decât aici. Pentru mulți oameni din lume, Moldova reprezintă o destinație atractivă.”

O țară perfectă pentru a dezvăța și a deconstrui

Sâmbătă seara mi-am petrecut-o la Chișinău la petrecerea de rămas bun la centrul comunitar Casa Zemstvei. Este singurul loc de acest fel din oraș. Acolo se găzduia o cafenea Queer, se proiectau filme independente, se țineau prelegeri sau pur și simplu se oferea un spațiu pentru bucuria comună a karaoke-ului. Acum, după 15 ani, se închide. Muzeul Național de Etnografie, proprietarul clădirii, se pare că dorește să renoveze spațiul și, prin urmare, nu a prelungit contractul.

În acea seară, în timpul discursurilor afectuoase de încheiere, o femeie cu părul scurt, cu experiență în emigrare, a luat cuvântul. „Pentru mine, după ce m-am întors din România, Casa Zemstvei a reprezentat un loc unde am trăit atâtea lucruri magice, unde m-am reconectat cu oamenii și unde m-am îndrăgostit”, spunea ea emoționant la microfon.

La sfârșitul unei seri frumoase, pline de cântece, dansuri și momente de împărtășire, mă aflu în grădină lângă o femeie brunetă care povestește cuiva cum, în timpul studiilor sale în Italia, nimeni nu a vrut inițial să-i fie conducător teza despre guvernarea anarhistă în practică. „Toată lumea spunea că este o utopie; le lipsește imaginația. Încă trebuie să de dezvățâm a face multe lucruri, atât de multe de deconstruit, de dezvăluit multe contradicții!”

O întreb de ce s-a întors din Italia. „Ce e de făcut în Italia?”, răspunde ea. Îi răspund la întrebare: „Ce e de făcut în Moldova?”. Nu ezită: „Este o țară foarte mică și dinamică. Construim, reconstruim, distrugem și căutăm în permanență ceva nou. Moldova este țara perfectă pentru a dezvăța și a deconstrui. Mult mai bună decât Occidentul.”

Autor: Petra Dvořáková