Moldova între reforme și amenințări hibride: cursul european al unei țări aflate în prima linie

„Cel mai bun elev” din sala de clasă europeană pentru țările candidate și țara care a înregistrat cele mai mari progrese în cel mai recent raport privind extinderea UE – așa descrie din ce în ce mai mult Bruxelles-ul Republica Moldova. După ani de reforme accelerate, Chișinăul se află în pragul unei noi etape în integrarea sa europeană. După o întârziere de aproape un an, cauzată de blocarea dosarului ucrainean, Uniunea Europeană a dat recent „unda verde” politică Ucrainei și Republicii Moldova pentru a începe procesul oficial de negocieri de aderare, deschiderea primelor capitole de negociere pentru ambele țări fiind anunțată pe 15 iunie.

În ultimii ani, Republica Moldova s-a impus ca una dintre cele mai active țări candidate, iar potrivit comisarului european pentru extindere, Marta Kos, țara este „în fruntea listei” în pregătirile sale pentru aderarea la UE. Potrivit acesteia, Republica Moldova nu este doar un beneficiar al sprijinului european, ci „contribuie deja la securitatea europeană”. Ritmul rapid al reformelor, progresul în domeniul statului de drept și transformarea economică fac ca Republica Moldova să fie unul dintre cele mai reușite exemple de integrare europeană în cadrul Parteneriatului Estic.

În ciuda progreselor înregistrate, țara se confruntă în continuare cu încercări serioase. Președinta Maia Sandu recunoaște că interferențele și campaniile de dezinformare ale Rusiei au devenit „noua normalitate”, iar instituțiile sunt obligate să contracareze zilnic manipulările. În același timp, Republica Moldova își continuă eforturile de consolidare a securității energetice, de reducere a dependențelor și de sporire a rezistenței sale împotriva atacurilor hibride rusești. Tocmai în acest mediu complex, țara urmărește să îmbine reformele interne, consolidarea securității și integrarea europeană, făcând din aderarea la UE proiectul strategic cheie al viitorului său.

Din Rusia în Europa: Calea Republicii Moldova către independența energetică

Până la declanșarea războiului din Ucraina, Moldova a fost, istoric, dependentă de Rusia în ceea ce privește energia. Vulnerabilă, pe de o parte, din cauza moștenirii sale de infrastructură din epoca sovietică, iar pe de altă parte, din cauza naivității guvernelor sale, țara se confruntă în 2022 cu încercarea de a obține independența energetică.

„„Am trecut prin șocuri majore. Dacă comparați Moldova de astăzi cu cea din 2022, veți observa că, din punct de vedere energetic, este o țară complet diferită. Ne aflăm acum într-o situație cu totul diferită”, a declarat Carolina Novac, secretar de stat al Ministerului Energiei din Republica Moldova.

Până în 2019, de exemplu, Republica Moldova era 100% dependentă de o singură sursă de gaze – compania rusă Gazprom. Rusia a exploatat în mod repetat această dependență pentru a pune presiune asupra țării prin întreruperea aprovizionării.

În privința energiei electrice, situația era similară la acea vreme – Republica Moldova producea doar 20% din energia electrică pe care o consuma, în timp ce 70-80% era achiziționată din regiunea Transnistriei, controlată de autoritățile separatiste. Energia electrică produsă acolo folosind gazul „gratuit” din Rusia era vândută pe piața moldovenească în schimbul unor venituri reale, ceea ce asigura viabilitatea economică a regiunii și contribuia la susținerea administrației separatiste.

Situația de astăzi este diferită. Republica Moldova este conectată la piața energetică europeană. Diversificarea furnizorilor, atât pentru gaze, cât și pentru electricitate, este acum o realitate.

Linia de gaze Iași-Ungheni-Chișinău, care conectează Republica Moldova la rețelele de gaze din România și Europa, a jucat un rol cheie în această transformare. Datorită acesteia, țara poate achiziționa acum gaze naturale din peste 20 de surse diferite și poate menține rezerve strategice suficiente pentru a acoperi aproximativ 10 zile de consum maxim de iarnă.

Pentru energia electrică, Republica Moldova și-a mărit capacitatea de producție a energiei regenerabile de 12 ori în ultimii cinci ani. Țara importă în continuare circa 60% din energia electrică pe care o consumă, dar până în 2025, 25% din energia electrică utilizată a fost generată din surse regenerabile, iar obiectivul este ca această pondere să ajungă la 31% până în 2030.

„Instalarea sistemelor de stocare cu baterii ne va ajuta să dispunem de capacități mai flexibile, astfel încât orice surplus generat în timpul zilei să poată fi utilizat seara, când consumul este cel mai ridicat. Prioritatea este să continuăm diversificarea mixului nostru energetic național”, explică Novac.

O altă prioritate pentru guvern este modernizarea infrastructurii electrice îmbătrânite și asigurarea unei conectivități mai bune cu Europa:

„Mai sunt multe de făcut. Aproximativ 50% din rețeaua electrică necesită lucrări suplimentare de modernizare. Compania de stat „Moldelectrica” are un plan pe 10 ani pentru dezvoltarea rețelei de transport al energiei electrice.”

Încercările rămân însă semnificative. Pentru a-și reduce vulnerabilitatea, Republica Moldova investește în mai multe proiecte strategice de transport al energiei electrice. Cel mai important dintre acestea este linia electrică Vulcănești-Chișinău, care va permite ocolirea Transnistriei prin furnizarea de energie electrică și va oferi țării un control mai mare asupra fluxurilor de energie.

În paralel, se lucrează la liniile electrice Suceava-Bălți și Strășeni-Gutinaș, care vor crește capacitatea de transport și reziliența rețelei. De asemenea, este planificată o nouă conexiune cu Ucraina, care va permite o gestionare mai flexibilă a fluxurilor de energie electrică în regiune și va crea posibilitatea importului și exportului invers de energie electrică între cele două țări, atunci când este necesar.

Implementarea acestor proiecte cheie, alături de altele care vizează tranziția către încălzirea centralizată și creșterea eficienței energetice a clădirilor publice și rezidențiale, este legată de finanțare europeană și americană, cu date de finalizare cuprinse între 2030 și 2032. Între timp, rămâne o serie de provocări non-tehnice, inclusiv volatilitatea prețurilor internaționale și necesitatea îmbunătățirii securității cibernetice în sectorul energetic.

Securitate și neutralitate în umbra războiului

Securitatea Republicii Moldova este strâns legată de infrastructura sa energetică. Construcția de noi linii electrice care ocolesc Transnistria și o conectează la România este considerată un act de „securitate regională” care permite, de asemenea, Ucrainei să își echilibreze fluxurile de energie prin rețeaua electrică moldovenească.

Problema securității țării este însă mai amplă și indisolubil legată de aspirațiile sale de integrare europeană și de realitatea geopolitică schimbată din Europa de Est în urma invaziei Rusiei în Ucraina. Din 2022, arhitectura de securitate din regiune a fost fundamental modificată, Republica Moldova ocupând o poziție vulnerabilă datorită frontierei sale de 1.200 km cu Ucraina.

Noua realitate necesită adaptare. În noile sale strategii de apărare, Republica Moldova pune accent pe dezvoltarea tehnologică și modernizarea cuprinzătoare a armatei, alături de un nivel mai ridicat de planificare politică. Toate acestea, însă, sunt costisitoare.

Ghenadie Cojocaru, secretar de stat la Ministerul Apărării din Republica Moldova, a explicat că, istoric, țara a alocat apărării doar 0,3% din PIB; ulterior, suma a crescut la 0,6%, iar ambiția guvernului este de a atinge 1% din PIB până în 2030.

Asistența pentru modernizarea forțelor armate ale Republicii Moldova vine și din partea UE prin intermediul Facilității Europene pentru Pace și al cadrului de cooperare în domeniul apărării PESCO al Uniunii. SUA este, de asemenea, un partener strategic cheie, oferind instruire la academiile militare americane și o cooperare strânsă cu Garda Națională din Carolina de Nord.

Pe de o parte, Republica Moldova are partenerii săi, pe de altă parte, însă, conform Constituției din 1994, țara este „neutră”. Neutralitatea înseamnă că Republica Moldova nu poate participa la alianțe militare sau permite desfășurarea de trupe străine pe teritoriul său.

„De fapt, acest lucru ne împiedică să aderăm la orice alianță militară. Scopul articolului 11 din Constituția noastră era retragerea trupelor rusești din Transnistria și evitarea participării noastre la o alianță militară a fostelor republici sovietice condusă de Rusia. Singura care încalcă acest principiu astăzi este Rusia, deoarece pe teritoriul transnistrean există unități rusești staționate ilegal”, explică Cojocaru.

Potrivit acestuia, principiul neutralității consfințit în constituție este folosit de grupurile de opoziție pro-ruse ca pretext pentru acuzații la adresa autorităților aflate la putere în încercarea lor de a obține cooperare internațională pentru modernizarea armatei.

„În 2017, Curtea Constituțională a interpretat acest articol și a statuat că neutralitatea nu înseamnă izolare”, explică secretarul de stat.

Potrivit acestuia, țara sa are dreptul să facă tot ce este necesar pentru a-și apăra neutralitatea, inclusiv să-și îmbunătățească capacitățile de apărare cu resursele necesare.

„Țările neutre nu au aliați cu care să lupte pentru suveranitatea și valorile lor, nu beneficiază de protecția articolului 5 din Tratatul NATO. În acest sens, toate procesele pe care le desfășurăm aici, la Ministerul Apărării, au ca scop îmbunătățirea capacității noastre de apărare”, a remarcat Gennadie Cojocaru.

Soluția pentru Transnistria: pașnică și economică

Pe lângă consolidarea capacităților sale de apărare, Republica Moldova se confruntă cu provocarea de a aborda o altă problemă cheie de securitate: problema Transnistriei. Fâșia îngustă de pământ dintre râul Nistru și granița cu Ucraina, care acoperă 11% din teritoriul țării, este recunoscută pe plan internațional ca parte a Republicii Moldova. Din 1990-1992, însă, aceasta este controlată de „Republica Moldovenească Transnistreană”, care nici măcar nu este recunoscută de Rusia. Există, însă, aproximativ 1.500 de militari ruși staționați acolo. Acest lucru, pe de o parte, permite Rusiei să mențină o prezență militară în regiune, iar pe de altă parte, complică integrarea europeană a țării și dezbaterea privind securitatea acesteia.

Poziția oficială a Republicii Moldova constă în susținerea constană și fermă că căconflictul poate fi soluționat exclusiv prin mijloace pașnice, în conformitate cu valorile europene ale democrației și drepturilor omului. Până atunci, 300 de militari moldoveni continuă să fie staționați zilnic în așa-numita „Zonă de Securitate” pentru a menține stabilitatea și a preveni escaladarea conflictului.

O rezolvare a problemei, însă, nu pare prea îndepărtată și aparent ar putea fi realizată prin mijloace economice. Transnistria devine din ce în ce mai dependentă, din punct de vedere economic, de Chișinău și de piața europeană.

Potrivit experților, aproximativ 90 % dintre cei care locuiesc în republica nerecunoscută dețin cetățenie moldovenească, pe care o exercită în mod activ, inclusiv majoritatea soldaților din așa-numitele „unități rusești”. Se susține că mai mult de jumătate din populația care locuiește în Transnistria face naveta zilnic pentru a lucra în Republica Moldova.

„Relațiile cu Transnistria se vor rezolva probabil pe termen mediu sau lung. Transnistria nu este o prioritate pentru Rusia. Acest lucru este evident; altfel, ar fi beneficiat de sprijin, dar nu nu este cazul. Le furnizează gaze doar cât să supraviețuiască, dar nu suficient pentru dezvoltarea economică, crearea de locuri de muncă sau o calitate bună a vieții”, a declarat Adrian Ermurachi, manager de program la Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE).

„Nu știu dacă economia rusă este într-o stare atât de proastă sau dacă Transnistria nu mai este o prioritate. Putem doar specula”, a adăugat el.

Potrivit acestuia, peste 80% din exporturile republicii nerecunoscute merg către UE, nu către Rusia sau alte țări. Având în vedere datele care arată că până în 2025, ponderea exporturilor către UE va ajunge la 67,5-68,1% din totalul exporturilor Republicii Moldova, aceasta înseamnă că Transnistria este mai bine integrată pe piața europeană decât Republica Moldova însăși.

Frontul hibrid: dezinformare, bani și rețele de influență

Între timp, Republica Moldova servește drept teren de testare pentru războiul hibrid al Rusiei.

„Cred că Moldova poate servi drept un bun exemplu al modului în care reușește să reziste interferenței Rusiei”, a declarat Sergiu Tofilat din echipa WatchDog – o organizație non-guvernamentală care analizează politicile publice, monitorizează guvernarea și combate dezinformarea.

Conform datelor WatchDog, amploarea interferenței financiare a Rusiei este colosală pentru economia țării. ONG-ul susține că, numai în preajma alegerilor din 2024, Rusia a cheltuit peste 250 de milioane de euro pentru a-și consolida influența asupra proceselor politice ale țării. Suma este echivalentă cu 1,5% din PIB-ul Republicii Moldova.

„50 de milioane de dolari au fost cheltuiți pentru dezinformare în timpul alegerilor prezidențiale și al referendumului UE din 2024”, susține Tofilat.

Printre instrumentele acestei dezinformări se numără crearea unor narațiuni false specifice, care vizează anumite segmente ale populației, în funcție de interesele și temerile acestora. Pentru a promova narațiunile rusești, lucrează ferme de trolli și rețele de pagini false de Facebook și conturi TikTok – gestionate din ce în ce mai mult de inteligența artificială. Influencerii locali care anterior discutau despre gătit, mașini sau frumusețe devin, de asemenea, purtători de dezinformare pe teme politice legate de alegeri.

Obiectivul principal rămâne același – discreditarea instituțiilor statului și crearea de obstacole în calea țării către Europa.

„Există o anchetă în desfășurare privind modul în care Ilan Șor [un oligarh moldovean și politician pro-rus, considerat o figură cheie în rețelele politice pro-ruse din Moldova, ed.] și-a finanțat activitățile rău intenționate și a canalizat bani către membrii partidului său. Vorbim despre sume între 25 și 30 de milioane de dolari pe lună”, a subliniat el.

Ancheta în cauză a fost condusă de Ziarul de Gardă . Ancheta dată a dezvăluit modul în care rețeaua lui Ilan Shor a folosit structuri organizate pentru a influența procesele electorale din Republica Moldova prin finanțare ilegală, mobilizarea activiștilor plătiți, răspândirea dezinformării și cumpărarea de voturi.

Jurnaliști sub acoperire din cadrul instituției media au demascat mecanisme de recrutare a participanților, răspândirea mesajelor manipulatoare și coordonarea activităților care vizau parcursul european al țării și în sprijinul candidaților legați de Șor.

Potrivit experților, din cauza controlului sporit, Rusia este obligată să utilizeze metode neconvenționale pentru a aduce bani în țară în scopul finanțării a astfel de operațiuni. Metodele variază de la transportul cu avionul a oamenilor în Rusia pentru a se întoarce cu sume de numerar sub 10.000 de dolari pentru a evita declararea acestora, până la deschiderea de conturi bancare rusești pentru peste 140.000 de cetățeni moldoveni, prin care aceștia primesc plăți lunare în ruble, până la utilizarea criptomonedelor pentru a plăti activiști.

În acest context, instituții precum Centrul pentru Comunicare Strategică și Combaterea Dezinformării, înființate în 2023 la inițiativa președintei Maia Sandu, și sectorul societății civile combat dezinformarea și încearcă să contracareze interferențele străine și să facă societatea mai rezistentă la manipulare.

Planul B: este posibilă reunificarea cu România?

Posibilitatea unei uniuni între Republica Moldova și România a reapărut periodic în dezbaterile publice și politice din 1991, când Republica Moldova și-a declarat independența. Având la bază legăturile istorice, culturale și lingvistice comune dintre cele două țări, ideea este din nou discutată în contextul integrării europene a țării și al amenințărilor la adresa securității generate de războiul din Ucraina.

Chiar și președinta țării, Maia Sandu, a declarat că, la nivel personal, ar susține unirea cu România, dar, în același timp, a subliniat că aceasta nu este o politică oficială de stat și că o astfel de decizie poate fi luată doar de cetățenii Republicii Moldova.

Deși unii consideră o posibilă reunificare ca un „Plan B” pentru aderarea la Uniunea Europeană, nu există o majoritate publică care să susțină o astfel de mișcare.

„Susținătorii unirii reprezintă aproximativ 35% din populația Republicii Moldova. Unele sondaje indică 40%, dar eu sunt sceptic. Aproximativ 10% sunt indeciși. Este clar că 50% dintre oameni spun: «Nu, dacă votez, voi vota împotriva unirii cu România»”, susține Adrian Ermurachi.

Ermurachi spune că este important să se facă distincția între grupul de persoane care susțin integrarea europeană și cele care susțin unirea cu România. Mulți cetățeni susțin calea către UE, dar nu doresc reunirea.

Obiectivul realist al țării rămâne aderarea la Uniunea Europeană ca stat independent. Cu toate acestea, nu se poate exclude faptul că, în cazul în care războiul în curs se încheie nefavorabil pentru Ucraina, iar Republica Moldova încă nu a reușit să adere la UE, sprijinul pentru „Planul B” ar putea crește și ar putea fi, de fapt, o opțiune viabilă.

Chiar dacă un astfel de acord ar fi în cele din urmă încheiat în Moldova, România ar trebui, la rândul său, să ia o decizie. Acest lucru ar fi complicat, deoarece decizia are implicații juridice legate de apartenența României la NATO și la UE, în special în ceea ce privește aderarea unor noi teritorii la aceste alianțe. De asemenea, nu este sigur dacă societatea românească ar acorda sprijinul său, având în vedere că mulți consideră că Republica Moldova ar reprezenta o povară pentru economia țării și ar genera provocări în materie de securitate.

Deschiderea primelor capitole de negocieri nu marchează sfârșitul reformelor, ci mai degrabă începutul celei mai complexe etape a cursului european al Republicii Moldova. Țara se confruntă în continuare cu încercări legate de statul de drept, sustenabilitatea energetică, securitate și contracararea influenței străine. Cu toate acestea, pentru prima dată de la declararea independenței din 1991, perspectiva europeană a țării apare nu doar ca un obiectiv politic, ci ca un plan realist și realizabil treptat, susținut atât de Bruxelles, cât și de majoritatea societății moldovenești.

Autor: Desislava Koleva