Moldova din nou pe ambele părți ale Nistrului? Perspectivele europene schimbă ecuația în Transnistria

Pe malul stâng al râului Nistru, în Republica Moldova, se întinde o fâșie îngustă de pământ – o regiune separatistă la granița cu Ucraina, care flutură steagul rusesc, găzduiește o garnizoană rusă și unde locuințele sunt încălzite cu gaz plătit de Moscova. Cu toate acestea, Bruxelles-ul a deschis discuțiile de aderare la UE cu Republica Moldova.

La aproape 35 de ani de când confruntările armate din fosta Republică Socialistă Sovietică Moldovenească s-au încheiat cu un conflict separatist „înghețat” în Transnistria, există șansa ca Moldova să redevină o țară unită – sau, cel puțin, ca cele două părți ale sale să fie reintegrate pașnic: una cu centrul la Chișinău, cealaltă la Tiraspol, capitala regiunii separatiste Transnistria, nerecunoscută pe plan internațional.

La 15 iunie 2026, Uniunea Europeană a deschis clusterul fundamental în cadrul negocierilor de aderare cu Republica Moldova; la 14 iulie, a deschis clusterul privind relațiile externe. Marta Kos, comisarul european pentru extindere, a declarat că Republica Moldova este pregătită din punct de vedere tehnic să deschidă toate cele șase clustere. Ulterior,  în octombrie, au fost deschise alte două clustere – piața internă și competitivitate și creștere incluzivă. Chișinăul dorește să finalizeze faza tehnică a negocierilor până la sfârșitul anului 2028.

Niciunul dintre acești pași nu a fost condiționat de soluționarea statutului Transnistriei, o regiune cu propria rublă, ‘parlament’ și garnizoană rusească.

La 8 mai 2026, Înalta Reprezentantă a Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Kaja Kallas, a declarat la Chișinău că existența Transnistriei nu va bloca calea Republicii Moldova către aderarea la UE. În iunie, Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a declarat că aderarea și soluționarea problemei transnistrene sunt examinate „în paralel”.

Calea Republicii Moldova către Uniunea Europeană

În contextul în care Rusia lui Vladimir Putin exercită presiuni asupra țărilor din fostul bloc estic care nu fac încă parte din Uniunea Europeană – dincolo de cazul evident și cel mai dramatic al Ucrainei, printre acestea numărându-se Georgia, Armenia și chiar Serbia –, aderarea la UE pare din ce în ce mai urgentă în Republica Moldova. Cu atât mai mult cu cât chiar și Transnistria pare să abordeze aceast lucru într-un mod pragmatic..

Acest lucru ar putea face ca atmosfera post-sovietică de pe malul stâng al Nistrului să rămână, în mare măsură, așa cum este adesea prezentată în presa occidentală: ca o curiozitate turistică.

Încă din iunie 2023, Josep Borrell, pe atunci Înalta Reprezentantă a Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene, a declarat deschis că o țară cu teritoriul divizat ar putea totuși să adere la Uniunea Europeană, așa cum a făcut Cipru în 2004. Protocolul nr. 10 la tratatul de aderare al Ciprului a suspendat aplicarea legislației UE în nordul nerecunoscut al insulei, ocupat de turci, în așteptarea reunificării.

Merită însă să analizăm mai atent situația. Transnistria s-a integrat deja, treptat, în cadrul legal al Republicii Moldova și al Uniunii Europene prin intermediul vamelor, impozitelor și comerțului, chiar dacă statutul său politic rămâne nerezolvat. Situația este încă complicată. Obstacolele nu au dispărut: regiunea este dominată de o rețea oligarhică construită în jurul conglomeratului „Sheriff” – vom reveni asupra acestui aspect mai târziu –, locuitorii săi tind să se simtă mai apropiați de Rusia decât de Moldova, populația este în scădere pe ambele maluri ale Nistrului, iar statul moldovean însuși rămâne vulnerabil la banii și dezinformarea Rusiei.

Încă din 2020, experți precum Bogdan Koszel, politolog la Universitatea Adam Mickiewicz din Poznań, au descris eforturile europene de a menține Republica Moldova pe un curs pro-european ca fiind „sortite eșecului”, invocând elitele corupte de ambele maluri ale râului și un sentiment slab de identitate statală. Însă această evaluare aparține acum unei alte epoci. Invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina a schimbat situația.

După cum a scris Paweł Jędral în OKO.press, Transnistria poate fi descrisă ca o „republică a oligarhilor pragmatici”. Este, cu siguranță, un teritoriu aflat sub influența Rusiei. Dar nu este guvernată de o viziune ideologică asupra „lumii rusești”, nici de un clan loial personal lui Vladimir Putin, așa cum se întâmplă în Cecenia. În Transnistria, interesele comerciale sunt pe primul loc.

Punctul de plecare pentru înțelegerea situației actuale îl constituie Acordul de asociere încheiat în 2014 între Uniunea Europeană și Moldova. La mijlocul lunii decembrie 2015, Consiliul de asociere UE-Moldova a extins Zona de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare (DCFTA) la întreg teritoriu al țării. Astfel, întreprinderilor de pe malul stâng li s-a acordat accesul la piața UE, cu condiția ca mărfurile lor să fie verificate de autoritățile vamale moldovenești.

Cercetătorii descriu acest lucru ca fiind nucleul unei politici aplicate din 2005: „implicare fără recunoaștere”. Legăturile economice s-au apropiat constant, chiar dacă statutul politic al regiunii a rămas înghețat.

Impactul asupra economiei Transnistriei a fost imediat, după cum arată creșterea ponderii exporturilor către Uniunea Europeană:

• 2021: 56,9%
• 2022: 67,1%
• 2024: 83%

Între timp, cota Rusiei în exporturile regiunii se micșora:

• 2021: 14%
• 2022: 11%
• 2024: 6%

O sursă guvernamentală moldovenească a declarat pentru Voxeurop, în iunie 2026, că 71% din exporturile regiunii merg acum către Uniunea Europeană și că, „într-un anumit sens, Transnistria este mai bine integrată [pe piața UE] decât Moldova însăși” , care direcționează 68% din exporturile sale către blocul comunitar.

Din ianuarie 2024, companiile de pe malul stâng plătesc taxe vamale către Chișinău, în conformitate cu Codul Vamal al Republicii Moldova din 2021, la rate de 0,4% din valoarea exporturilor și 0,1% din importuri. Presa din Tiraspol a denunțat această mișcare drept „genocid economic”.

De atunci, Chișinăul a mers mai departe. La 1 septembrie 2026, a impus o taxă pe valoarea adăugată de 20%, împreună cu accize, asupra bunurilor de lux și accizabile importate în Transnistria, inclusiv alcool, tutun, parfum, bijuterii, metale prețioase și articole pirotehnice. Gheorghe Balan, fost viceprim-ministru moldovean, a descris măsura ca parte a unui efort de destructurare a rețelelor de contrabandă, adăugând în același timp că principalele obstacole rămân trupele și stocurile de arme rusești din regiune. Se așteaptă ca produsele energetice și metalele să urmeze în 2027.

În martie 2024, 367.800 de persoane erau înregistrate oficial ca locuind în Transnistria, aproape 359.000 dintre ele fiind cetățeni ai Republicii Moldova. Mulți dețin două, trei sau chiar patru pașapoarte. Serviciile sociale intră, de asemenea,  pe ușa din spate: programul Uniunii Europene ”Măsuri de Promovare a Încrederii” contribuie la finanțarea acestora și în stânga Nistrului.

Unul dintre aceste pașapoarte este însă rusesc. Până anul trecut, principala sursă de venit a regiunii era vânzarea de energie electrică către Republica Moldova de pe malul drept, energie generată folosind gaz rusesc furnizat gratuit.

Aceste venituri au reprezentat aproximativ 60% din bugetul Tiraspolului.

După 24 februarie 2022, Ucraina a închis punctele de trecere cu regiunea și a aruncat în aer podul feroviar de la Kuchurhan, care lega Tiraspolul de Odesa și care făcea odinioară parte dintr-un traseu care pornea din capitala Transnistriei, trecea prin Ucraina și teritoriile sale ocupate și ajungea în Rusia. În prezent, toate exporturile părăsesc regiunea prin teritoriul controlat de Chișinău.

Transnistria, un paradis al oligarhilor

Ca imaginea să nu pară prea roz, trebuie subliniat clar un aspect: Transnistria este, în practică, un stat deținut de o singură corporație, susținută de oligarhi post-sovietici.

Sheriff, un conglomerat fondat de foștii ofițeri ai Ministerului de Interne, Viktor Gushan și Ilya Kazmaly, deține supermarketuri, benzinării, o rețea de televiziune și o mare parte din industria regiunii. Ramura sa politică, Obnovlenie, deține majoritatea în Consiliul Suprem din 2016. Deține și președinția: Vadim Krasnoselsky, care este strâns asociat cu Sheriff, a fost reales în decembrie 2021 cu 79,4% din voturi, cu o prezență la vot de doar 35,2%, un minim istoric pentru alegerile prezidențiale.

Singurul contracandidat căruia i s-a permis să candideze a fost Serghei Pînzar, un oficial din districtul Grigoriopol. Două personalități cunoscute ale opoziției, Anatoli Dirun și Nikolai Malyshev, nu au fost înregistrați de comisia electorală, care a invocat nereguli în petițiile lor de strângere de semnături.

Patru ani mai târziu, la alegerile din 30 noiembrie 2025, Obnovlenie a câștigat toate cele 33 de locuri din Consiliul Suprem. În 21 de districte, nu a existat niciun candidat advers. Prezența la vot a fost de 26%.

În același timp, există semne că atitudinile față de Republica Moldova se schimbă în rândul locuitorilor Transnistriei. Un sondaj online realizat de Zona de Securitate și WatchDog.MD, în perioada februarie și aprilie 2026 a constatat că 53% dintre locuitorii de pe malul stâng ar susține reintegrarea cu Republica Moldova într-un referendum ipotetic, față de 45% în 2024. Aproximativ 30% au declarat că consideră Rusia o potențială amenințare.

Locuitorii din Transnistria sunt, de asemenea, foarte conștienți de diferența salarială. În 2023, salariul brut lunar pe malul stâng era de aproximativ 360 de dolari, aproximativ jumătate din nivelul de pe malul drept. Potrivit Fundației Friedrich Naumann, PIB-ul regiunii a scăzut cu 18% în 2025, în timp ce producția industrială a scăzut cu 30%.

Centrul pentru Studii Estice raportează că populația oficială a Transnistriei a scăzut de la 740.000 în 1990 la 455.000 la începutul anului 2024, în timp ce cifra reală probabil nu depășește 300.000. Pensionarii reprezintă peste 30% din populație. Malul drept, însă, nu este într-o situație mult mai bună: Republica Moldova a pierdut aproximativ 35% din populație din 1991, în timp ce se estimează că între 1 milion și 1,2 milioane de cetățeni moldoveni lucrează în străinătate.

La referendumul din octombrie 2024 din Moldova privind consacrarea în Constituție a aspirațiilor țării de aderare la Uniunea Europeană, susținătorii integrării cu Bruxelles au câștigat cu o diferență extrem de mică.

Un total de 50,46% dintre alegători au susținut amendamentul constituțional. Chiar și această victorie la limită a fost un succes major pentru forțele pro-europene, având în vedere amploarea interferenței financiare a Rusiei. Autoritățile moldovene estimează că Rusia a investit aproape 136 de milioane de euro în eforturile de influențare a referendumului, inclusiv prin mituirea a aproximativ 130.000 de alegători.

„Acest conflict este, în primul rând, unul geopolitic”, a declarat pentru Gazeta Wyborcza Alexandru Flenchea, fost viceprim-ministru al Republicii Moldova pentru reintegrarea cu Transnistria în perioada 2019-2020 și actualul director al asociației moldovenești de reflecție „Initiative 4 Peace”. Flenchea a remarcat că Maia Sandu a obținut rezultate bune în rândul alegătorilor de pe malul stâng la alegerile prezidențiale din 2024, sugerând că temerile privind impactul voturilor pro-ruse au fost exagerate.

Moscova închide robinetul Transnistriei

Timp de trei decenii, regiunea a funcționat pe baza gazului furnizat de Gazprom, practic gratuit, în temeiul unui contract semnat de Chișinău. Tiraspolul l-a revândut gospodăriilor și întreprinderilor la prețuri nominale și a folosit veniturile pentru a finanța, printre altele, pensiile. Într-o analiză pentru OKO.press, Paweł Jędral a estimat volumul la aproximativ 2,1 miliarde de metri cubi pe an, furnizați aproape gratuit până în 2024. O parte din acesta a fost arsă la centrala electrică MGRES din Cuciurgan, iar energia electrică a fost vândută apoi pe malul drept. Potrivit Institutului Țărilor CSI din Moscova, citând date de la Energocom din Rusia, MGRES a furnizat 90% din energia electrică a Republicii Moldova numai în octombrie 2024.

Acordul respectiv a încetat la 1 ianuarie 2025, când Ucraina a refuzat să prelungească acordul de tranzit al gazelor. Efectele au fost imediate: alimentarea cu căldură a fost întreruptă pe fondul scăderii temperaturilor la minus 3 grade Celsius, industria s-a oprit din activitate, iar rezervele de cărbune erau considerate suficiente doar pentru 60 de zile. Tiraspol a dat vina pe Republica Moldova și Ucraina, prezentându-le pe ambele ca reprezentante ale „Occidentului”.

Cu toate acestea, în aprilie 2025, Alexandru Flenchea se întreba în mod public de unde își obținea regiunea banii. Jumătate din sectorul său industrial își încetase activitatea, principala sa sursă de venit – vânzările de energie electrică de la MGRES către malul drept – dispăruse, și totuși salariile și pensiile continuau să fie plătite.

Republica Moldova, care achiziționa gaze de la furnizori occidentali încă de la sfârșitul anului 2022, a apelat la România pentru energie electrică. Tiraspolul a respins inițial livrările prin intermediul Moldovagaz și a încercat să apeleze la un intermediar privat, dar serviciul de informații al Republicii Moldova l-a convins pe directorul companiei să nu continue tranzacția. Ulterior, a acceptat gazul european livrat prin Moldovagaz, cu sprijinul Uniunii Europene în valoare de 64 de milioane de euro. De asemenea, UE a oferit gaze naturale gratuite și livrări suplimentare în schimbul unor reforme politice.

Tiraspolul a refuzat. În schimb, a acceptat oferta Moscovei. Gazul este furnizat de MET Gas and Energy Marketing, o companie înregistrată în Elveția, deținută de grupul energetic maghiar MET, în timp ce plata este efectuată de JNX General Trading, o companie cu sediul în Dubai. Tiraspolul susține că banii provin dintr-un împrumut rusesc, deși Moscova nu a confirmat niciodată această informație.

Modul în care JNX, la rândul său, își reglează conturile cu Rusia rămâne neclar.

Subvențiile rusești au devenit un robinet de sprijin politic pe care Moscova îl poate activa și dezactiva după bunul plac. În iunie 2025, livrările de gaze au scăzut sub 1 milion de metri cubi pe zi, determinând o nouă stare de urgență. Până la mijlocul lunii iulie, acestea au sărit din nou peste 2 milioane de metri cubi; oțelăria a repornit, iar producția de la MGRES a crescut de la sub 150 la 200-250 de megawați-oră. În martie 2026, războiul din Orientul Mijlociu a perturbat plățile, aprovizionarea cu gaze către industrie și 158 de centrale termice au fost întrerupte, iar MGRES a trecut la cărbune. Licența MET este valabilă până la sfârșitul anului 2026, în timp ce Chișinău pregătește un plan de urgență în cazul în care aprovizionarea ar fi întreruptă în timpul sezonului de încălzire 2026-2027.

Cu alte cuvinte, Rusia devine pur și simplu mai puțin utilă din punct de vedere economic pentru Transnistria.

Prezența sa militară în zonă s-a redus, de asemenea. În 2020, forțele rusești erau estimate la aproximativ două batalioane motorizate, sau între 1.500 și 1.700 de soldați. Aproximativ 400 dintre aceștia erau soldați ai forțelor de menținere a păcii, desfășurate în temeiul acordului din 1992; restul făceau parte din Grupul Operațional al Forțelor Ruse. Până în 2023, estimările indicau un total de aproximativ 2.000 de soldați, fără echipament greu și în imposibilitatea de a reprezenta o amenințare militară serioasă pentru Republica Moldova. În iulie 2025, ambasadorul Rusiei la Chișinău a declarat pentru TASS că mai rămăseseră aproximativ 1.000 de soldați, având ca sarcină principală paza depozitelor de muniție de la Cobasna. Președintele Volodymyr Zelensky, în schimb, a estimat că numărul acestora era de 2.500 în iunie 2026.

Majoritatea soldaților de rând sunt localnici, deținători de pașapoarte rusești și nu sunt trimiși din Rusia prin rotație. Retragerea lor ar însemna, prin urmare, mai puțin transportul fizic al trupelor în afara țării și mai mult schimbarea statutului lor juridic și militar: sunt relativ puține persoane care ar trebui efectiv întoarse în Rusia. Experții moldoveni susțin deschis că forțele ruse ar putea fi retrase complet din regiune – și fără vărsare de sânge – prin demobilizarea personalului local și deportarea individuală a numărului redus de ofițeri ruși.

Conform unui raport din 21 august 2026 al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova și al Agenției de Informații Militare, aproximativ 14.000 din cele 20.000 de tone de muniție depozitate la Cobasna în 2006 se află și astăzi acolo. Dintre acestea, aproximativ 2.800 de tone sunt materiale explozive.

S-au încheiat și așa-numitele „raiduri electorale” – acțiuni organizate de transportare a deținătorilor de pașapoarte moldovenești la secțiile de votare pentru a vota candidații pro-ruși. În 2025, Ucraina a înghețat activele oligarhilor transnistreni pentru livrările către industria de apărare a Rusiei. Moscova, între timp, afirmă că aproximativ 220.000 de cetățeni ruși din regiune se află „în pericol”, în timp ce președintele Vladimir Putin a semnat un decret care facilitează obținerea cetățeniei ruse de către locuitorii din regiune.

Chișinău și Bruxelles – cu Tiraspolul alături

Pe măsură ce regiunea se îndepărtează tot mai mult de Moscova – ceea ce reprezintă, la rândul său, una dintre consecințele invaziei Rusiei în Ucraina –, oligarhii din Transnistria știu că trebuie să ajungă la un acord cu Uniunea Europeană. Întrebarea este ce concesii sunt dispuși să facă.

Planul de la Bruxelles și Chișinău este clar: mai întâi aderarea, reintegrarea desfășurându-se în paralel și în condițiile stabilite de Chișinău. Tiraspolul denunță acest lucru ca fiind o „interferență ilegală”. Cu toate acestea, Alexandr Rozenberg, șeful guvernului regiunii, a lăsat și el ușa deschisă pentru cooperare în anumite sectoare.

Bruxellesul recurge atât la fonduri, cât și la presiuni. La summitul UE-Moldova din 4 iulie 2025, Uniunea Europeană a solicitat retragerea completă a trupelor ruse. Planul său de creștere prevede 1,9 miliarde de euro, în timp ce blocul a impus sancțiuni asupra unor personalități pro-ruse, precum Ilan Shor. Astfel, Transnistria este integrată în calendarul european al Republicii Moldova – gestionat prin norme vamale și un fond de convergență – la fel cum nordul Ciprului ocupat a fost încorporat în cadrul procesului de aderare a Republicii Cipru în 2004.

Deocamdată, desigur, acestea sunt în mare parte aranjamente pe hârtie. Bruxelles-ul are interesul de a aduce rapid Chișinăul în Uniunea Europeană, în timp ce concentrarea Rusiei asupra războiului din Ucraina a împins elitele de la Tiraspol să caute alte puteri externe capabile să ajute la susținerea economiei regiunii – așa cum a făcut-o în mod tradițional Serbia pro-rusă, în ultimii ani.

Moldovenii înșiși par dispuși să aștepte. Într-un sondaj iData din mai 2026, 44,2% dintre locuitorii de pe malul drept au declarat că reintegrarea deplină este cea mai bună soluție la conflict. Alți 17,9% au preferat statu quo-ul, 12,4% s-au pronunțat în favoarea unei autonomii speciale pentru regiune în cadrul Republicii Moldova și doar 8,4% au susținut independența.

Însă politica imperială a Rusiei – și convingerea sa că nu doar Transnistria, ci Republica Moldova în ansamblu, aparține sferei de influență a Moscovei – nu poate fi pur și simplu ignorată.

Ecourile conflictului din 1991-1992 nu s-au stins. Una dintre forțele care au stat la baza secesiunii Transnistriei în 1990 și a conflictului armat care a urmat a fost teama minorităților vorbitoare de limbă rusă, încurajată de Moscova, că Republica Moldova s-ar uni cu România. Planul actual nu rezolvă aceste probleme etnice.

Limba, în special, rămâne importantă, iar Rusia va continua aproape sigur să o exploateze. Ca și în alte părți ale fostului imperiu sovietic, rusa a devenit lingua franca a regiunii, inclusiv pentru ucraineni, tătari și găgăuzi care locuiau acolo. Însă, pe măsură ce Moscova urmează un curs din ce în ce mai naționalist, aceste minorități se confruntă acum cu o alegere dificilă: rusificarea completă sau o influență lingvistică și culturală mai mare a românilor în cadrul Uniunii Europene – unde limbile aflate în pericol de dispariție, în special, sunt protejate nu numai prin lege, ci, la fel de important, prin finanțare publică.

„Moldova a petrecut cinci ani negociind un Acord de Asociere și un DCFTA – Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător – cu Uniunea Europeană, fără un calendar clar definit pentru semnarea acordurilor sau intrarea lor în vigoare. Invaziile Rusiei în Ucraina, mai întâi în 2014 și apoi invazia la scară largă din 2022, au accelerat semnificativ procesul de integrare”, a spus Flenchea.

El susține că, prin urmare, progresele ulterioare în integrarea europeană a Republicii Moldova vor continua să depindă de factori geopolitici. În etapa actuală, însă, având în vedere că negocierile de aderare sunt deja în desfășurare, contează și un al doilea set de factori: situația politică internă a Republicii Moldova, direcția reformelor sale, modul în care acestea sunt realizate și modul în care sunt gestionate negocierile în sine.

„Oligarhii sunt oameni pragmatici”, a adăugat el. „Scopul lor principal este să facă bani, așa că vor lucra cu oricine le permite să continue să facă asta.”

„Singura modalitate de a-i determina să coopereze și să adopte un comportament constructiv este să le reducem opțiunile la două”, a spus Flenchea. „Se pot supune legii – mai întâi legislației interne moldovenești și, în cele din urmă, legislației europene – și pot înceta să facă afaceri conform regulilor după care operează astăzi.”

„Este exact aceeași alegere cu care se confruntă orice cetățean din orice țară:  respecți legea și rămâi un cetățean care respectă legea, sau nu rămâi liber. Este foarte simplu.”

Flenchea a avertizat însă că mult va depinde de cursul războiului din Ucraina. Pe ambele maluri ale Nistrului, a spus el, un lucru este clar: ucrainenii luptă nu doar pentru propria supraviețuire, ci și pentru o Moldovă independentă.

Autor: Krzysztof Katkowski

Articolul original a fost publicat în poloneză de Gazeta Wyborcza.