Cad frunzele fără să se fi atins de toamnă
Cad frunzele și înfloresc crizantemele în luna iunie. Trec oameni pe trotuare și pașii lor stîrnesc foșnete tomnatice. Dar nu e toamnă. Am căutat prin mai multe surse ca să văd ce se întîmplă cu crizantemele de înfloresc cînd e atît de departe timpul romanțelor. Se spune că, dacă diferențele de temperatură dintre zi și noapte sunt foarte mari și dacă noaptea mercurul cade sub opt grade, crizantemele cred că e toamnă. În vîrful firelor verzi apar niște nasturi mărunți, care puțin cîte puțin prind culoare. E anormal.
Dar nu are nimic boala lumii cu înflorirea crizantemelor.
Nici frunzele care cad nu au nimic cu boala lumii. Ele au boala lor. Cad fără să prindă culoarea galbenă a toamnelor și trotuarele seamănă cu studiourile televiziunii naționale într-o scenografie silită să aducă a septembrie de un tîmplar prost plătit.
Boala lumii e alta, însă oamenii tot ca frunzele cad. Sau ca păsările.
Miercuri s-a întîmplat să o cunosc pe soția lui Valentin. Zice că Valentin a murit ca o pasăre. Repede. Foarte repede.
Valentin mătura trotuarul din fața redacției, dar, de fapt, era fotograf. Lucrase cîndva într-o redacție din Casa Presei. Cînta la chitară, știa limba franceză și făcea montaj video la un computator cumpărat cu banii adunați din măturat.
Se mai crede încă, se mai crede că e josnic să mături trotuarele undeva, într-un oraș. Uneori, am impresia că chiar și măturătorii născuți măturători au un fel de rușine ieșită pe față.
Valentin nu trebuia să fie măturător. Dar nu se grăbea să explice nimănui de ce mătură.
A făcut mii de poze ”cu clasa” prin școli sau ”cu grupa” prin grădinițe.
De ce scriu? Pentru că e despre un om care ”a murit ca o pasăre”. Doar că ar fi de știut dacă păsările mor și ele de inimă.
Constantin OLTEANU
