Dus-întors și devămarea. Noi și vecina Ucraina
De curînd, Igor GRIGORIEV, director executiv al Asociației Exportatorilor şi Importatorilor de Produse Agricole şi Cerealiere „AGROCEREALE”, a expediat două scrisori de referință adresate Guvernului Republicii Moldova, dar și Președinției. Igor Grigoriev știe ce spune, a mai păsit pe coridoarele administrării publice, asta pentru că a fost șef de direcție în cadrul Ministerului Finanțelor și director general al Agenției Proprietății Publice de pe lîngă Ministerul Economiei și Comerțului al Republicii Moldova.
«Prin prezenta, Asociația Exportatorilor şi Importatorilor de Produse Agricole şi Cerealiere „AGROCEREALE”, care are ca membri exportatori de cereale și oleaginoase cu o pondere în jur de 60% din totalul exporturilor de cereale din Republica Moldova, luînd în considerare că în perioada imediat următoare începe recoltarea, colectarea și exportul, menționează următoarele:
Din 1 iulie 2016, a intrat în vigoare Acordul de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană, iar din 1 septembrie 2017 a intrat în vigoare Acordul de Asociere între Ucraina și Uniunea Europeană. Totodată, la 17 mai 2021, la Kiev, în cadrul reuniunii trilaterale dedicate cooperării între Republica Moldova, Georgia și Ucraina în domeniul integrării europene și Parteneriatului Estic, a fost semnat Memorandumul privind cooperarea în domeniul integrării europene, însă și pînă în prezent între Republica Moldova și Ucraina există documente permisive cum ar fi autorizațiile pentru transportarea mărfii valabile pe teritoriul Ucrainei, care nu există de mai mult timp între Republica Moldova cu statele membre ale Uniunii Europene și cu statele care au încheiate acorduri de asociere cu Uniunea Europeană.
În contextul celor relatate, Asociația “AGROCEREALE“ vine respectuos cu solicitarea de a examina posibilitatea discuțiilor cu partea ucraineană ce ține de:
– anularea autorizațiilor pentru transportarea mărfurilor;
– sau posibilitatea permiterii exportului către portul Reni al produselor cerealiere și oleaginoase (tronsonul de 10 km) pe acte interne ale Republicii Moldova, dar și pentru celelalte porturi;
– sau posibilitatea eliberării autorizațiilor permisive către portul Reni la punctul de trecere a hotarului moldo-ucrainean, s.Giurgiulești;
– sau planificarea pentru al doilea semestru al anului 2021 a 40 000 autorizații portuare pentru exportul produselor cerealiere și oleaginoase către portul Reni.
Exportul cerealelor și oleaginoaselor în proporție de 90% se realizează prin porturile Reni, Odessa, Cernomorsk – Ucraina, cea mai dificilă situație creîndu-se la punctul de frontieră Giurgiulești spre portul Reni. Luînd în considerare prognozele recoltei producției globale de cereale ce se așteaptă în acest an, care va fi de peste două ori mai mare ca în anul trecut și va constitui peste 1,3 mil. tone, zilnic către acest port vor fi direcționate peste 150 autocamioane la export de cereale și oleaginoase, ceea ce va crea diferite impedimente pentru toate structurile de la frontieră, atît ale Republicii Moldova, cît și ale Ucrainei. Totodată, din practica anilor precedenți, cînd fluxul de autocamioane era mare, apăreau probleme cu administrația publică locală și locuitorii satului Giurgiulești, deoarece se bloca drumul prin sat, unde autocamioanele erau nevoite să staționeze în cozile imense, pentru a aștepta procesarea documentelor și trecerea frontierei. Fix acest lucru se întîmplă și la întoarcere, doar că în partea ucraineană.
La momentul actual, activitatea economică a portului Reni – Ucraina, situat la o distanță de 10 km de la hotarul Republicii Moldova, în proporție de 90% este asigurată de către agenții economici din Republica Moldova, cu investițiile în infrastructura portuară, crearea locurilor de muncă etc.
Reieșind din cele expuse, membrii Asociației, dar și agenții economici din domeniul exporturilor și importurilor, cît și transportatorii, atrag atenția asupra problemei ce ține de fluxul mărfurilor în vama Giurgiulești, care este unul anevoios și de durată, și solicită respectuos în comun cu autoritățile competente ucrainene să găsiți suplimentar posibilitatea de creare a tuturor condițiilor necesare ce țin de regimul vamal, regimul sanitar și regimul de trecere a frontierei prin punctele de trecere a frontierei Mirnoe-Tabaki și Cișmichioi-Dolinskoie a autocamioanelor ce transportă la export cereale și oleaginoase spre portul Reni – Ucraina.
Totodată, solicităm să fim incluși în diferite grupuri de lucru pe problema dată în discuțiile cu partea ucraineană.
Asociaţia Exportatorilor şi Importatorilor de Produse Agricole şi Cerealiere „AGROCEREALE”, reieșind din cele menționate mai sus, îşi exprimă
speranţa că se va interveni de urgenţă în vederea creării condițiilor și cerințelor expuse și propune respectuos de a organiza o ședință comună a membrilor Asociației cu factorii de decizie ai Guvernului Republicii Moldova privind identificarea soluțiilor la subiectele menționate, lucru pentru care v-am fi foarte recunoscători.»





