Dacă ar fi să fie război

De fapt, noi aşteptăm primăvara. Avem pe undeva nişte mărţişoare mai vechi. Dăruite nouă de cineva. Sau nedăruite de noi cuiva. Le-am cumpărat avînd destul curaj că ne vom strecura mîine-dimineaţă spre haina aceea… A mamei, a domnişoarei faţă de care am tot ascuns sentimentele trăite de noi. A nu ştiu cui. Dar nu ne-am apropiat. Da. Ea a purtat în dimineaţa zilei de-ntîi un mărţişor, dar nu a fost mărţişorul nostru. Un mărţişor care e şi acum într-un sertar în care nu a fost niciodată întîi martie.

E poate un capăt de decembrie sau poate un capăt de noiembrie, în care am greblat frunzele unei toamne prin nimic altfel decît în alte toamne. Şi i-am bătătorit frunzele în nişte saci în care dispar poeziile. Ne-am grăbit. Ca acum, cînd e atît de aproape primăvara, să fie mai auzite de noi înmuguririle. Şi lalelele care se prind în ameţitoarele hore ale razelor lui martie.

De fapt, noi aşteptăm să vină primăvara. Şi să ne scoată pe obraji pistruii unei copilării pe care o credem pierdută. Cît de puţin aşteptam. Să plesnească mugurii pe varga de lemn. Să împuşte narcișii cu săgeata lor verde spre scutul albastru al cerului, să scăpăm din picior ce avem noi tras pe el ca să simţim sub talpă, parcă cald şi parcă încă rece un pic, pămîntul.

De fapt, noi ne aşteptăm unul pe altul. Tu, tu doar spuneai că vii şi spuneai că eşti pe undeva pe aici. Şi răsuflarea ta era parte a vîntului cald. Cum aşteaptă malul valurile. Şi cum iarba aşteaptă rostogolirile soarelui. Dar ei… Ei spun că ar putea să fie război.

Cum adică să fie război? Dar florile, dar mărţişoarele, dar mugurii, dar răsuflarea ta… Ea şi toate acestea. Toate acestea, atunci cînd se discută la masa puterilor lumii, nu se iau în vedere? Şi dacă toate astea nu se iau în vedere, din ce altceva e făcută lumea asta? Şi de ce ar putea să fie război?

Constantin OLTEANU